Art. 39. - Art. 39: Caracterul definitiv al decontării - Regulamentul 909/23-iul-2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 17 Ianuarie 2025 până la: 16 Ianuarie 2026
Art. 39: Caracterul definitiv al decontării
(1)CSD-urile se asigură că sistemul de decontare a titlurilor de valoare pe care îl operează oferă o protecţie adecvată participanţilor. Statele membre desemnează şi notifică sistemele de decontare a titlurilor de valoare gestionate de un CSD în conformitate cu procedurile menţionate la art. 2 litera (a) din Directiva 98/26/CE.
(2)Un CSD se asigură că fiecare sistem de decontare a titlurilor de valoare pe care îl gestionează defineşte momentele pentru introducerea şi irevocabilitatea ordinelor de transfer în respectivul sistem de decontare a titlurilor de valoare, în conformitate cu articolele 3 şi 5 din Directiva 98/26/CE.
(3)Un CSD face publice normele care reglementează finalitatea transferurilor de titluri de valoare şi de fonduri băneşti în cadrul unui sistem de decontare a instrumentelor financiare.
(4)Alineatele (2) şi (3) se aplică fără a aduce atingere dispoziţiilor aplicabile conexiunilor între CSD-uri şi fără a aduce atingere art. 48 alineatul (8).
(5)Un CSD ia toate măsurile rezonabile pentru a se asigura că, în conformitate cu normele menţionate la alineatul (3), finalitatea transferurilor de titluri de valoare şi fonduri băneşti menţionate la alineatul (3) este realizată fie în timp real, fie pe parcursul unei zile şi, în orice caz, nu mai târziu de sfârşitul zilei lucrătoare în care are loc decontarea efectivă.
(6)În cazul în care CSD-ul oferă serviciile menţionate la art. 40 alineatul (2), acesta se asigură că încasările în fonduri băneşti rezultate din decontarea titlurilor de valoare sunt disponibile, astfel încât să poată fi utilizate de către beneficiari, cel mai târziu la data preconizată a decontării, până la sfârşitul programului de lucru.
(7)Toate tranzacţiile cu titluri de valoare contra fonduri băneşti între participanţi direcţi la un sistem de decontare a titlurilor de valoare gestionat de un CSD şi decontate în sistemul de decontare a titlurilor de valoare respectiv se decontează prin mecanismul LCP (livrare contra plată).