Art. 31. - Art. 31: Servicii prestate de alte părţi decât CSD-urile - Regulamentul 909/23-iul-2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 17 Ianuarie 2025 până la: 16 Ianuarie 2026
Art. 31: Servicii prestate de alte părţi decât CSD-urile
(1)În pofida art. 30 şi, atunci când dreptul intern impune acest lucru, o altă persoană decât CSD-ul poate să răspundă de înregistrarea intrărilor în conturile de titluri de valoare administrate de CSD.
(2)Statele membre care permit altor părţi decât CSD-urile să presteze anumite servicii de bază menţionate în secţiunea A din anexă, în conformitate cu alineatul (1), stabilesc în dreptul lor intern cerinţele care se aplică în astfel de cazuri. Cerinţele respective includ dispoziţiile din prezentul regulament, care se aplică atât CSD-urilor, cât şi, după caz, celeilalte părţi implicate.
(3)Statele membre care permit altor părţi decât CSD-urile să presteze anumite servicii de bază menţionate în secţiunea A din anexă, în conformitate cu alineatul (1), comunică AEVMP toate informaţiile relevante cu privire la prestarea unor astfel de servicii, inclusiv cu privire la legislaţia lor naţională relevantă.
AEVMP include aceste informaţii în registrul CSD-urilor menţionat la art. 21.