Art. 3. - Art. 3: Înscrierea în cont - Regulamentul 909/23-iul-2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 17 Ianuarie 2025 până la: 16 Ianuarie 2026
Art. 3: Înscrierea în cont
(1)Fără a aduce atingere alineatului (2), orice emitent stabilit în Uniune care emite sau a emis valori mobiliare care sunt admise la tranzacţionare sau sunt tranzacţionate în locuri de tranzacţionare ia măsuri ca aceste titluri de valoare să fie reprezentate prin înscriere în cont ca imobilizare sau după o emisiune directă în formă dematerializată.
(2)În cazul în care o tranzacţie cu valori mobiliare este realizată într-un loc de tranzacţionare, titlurile de valoare relevante se înregistrează prin înscriere în cont la un CSD la data preconizată pentru decontare sau înainte de această dată, dacă nu au fost deja înregistrate în acest mod.
În cazul în care valorile mobiliare sunt transferate ca urmare a unui contract de garanţie financiară, astfel cum este definit la art. 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2002/47/CE, aceste titluri de valoare se înregistrează prin înscriere în cont la un CSD la sau înainte de data preconizată a decontării, cu excepţia cazului în care au fost deja înregistrate în acest mod.