Art. 24a. - Art. 24 a : Colegiul supraveghetorilor - Regulamentul 909/23-iul-2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 257L
În vigoare Versiune de la: 17 Ianuarie 2025 până la: 16 Ianuarie 2026
Art. 24a: Colegiul supraveghetorilor
(1)Autoritatea competentă din statul membru de origine înfiinţează un colegiu de supraveghetori care să îndeplinească sarcinile menţionate la alineatul (8) în legătură cu un CSD ale cărui activităţi sunt considerate a fi de o importanţă semnificativă pentru funcţionarea pieţelor titlurilor de valoare şi pentru protecţia investitorilor în cel puţin două state membre gazdă.
(2)Colegiul este înfiinţat în termen de o lună de la data la care:
a)autoritatea competentă din statul membru de origine stabileşte că activităţile desfăşurate de CSD în cel puţin două state membre gazdă au o importanţă semnificativă; sau
b)autoritatea competentă din statul membru de origine este notificată de una dintre entităţile enumerate la alineatul (4) că activităţile desfăşurate de CSD în cel puţin două state membre gazdă au o importanţă semnificativă.
(3)Autoritatea competentă a statului membru de origine gestionează şi prezidează colegiul.
(4)Colegiul este alcătuit din:
a)ESMA;
b)autoritatea competentă a statului membru de origine;
c)autorităţile relevante menţionate la articolul 12;
d)autorităţile competente ale statelor membre gazdă în care activităţile CSD-ului au o importanţă semnificativă;
e)ABE, în cazul în care CSD-ul a fost autorizat în temeiul articolului 54 alineatul (3).
(5)În cazul în care activităţile unui CSD pentru care s-a înfiinţat un colegiu nu au o importanţă semnificativă într-un stat membru în care este stabilită o filială care aparţine aceluiaşi grup de întreprinderi ca şi CSD-ul sau întreprinderea-mamă a acestuia sau în cazul în care CSD-ul pentru care s-a înfiinţat un colegiu are dreptul să presteze servicii în alt stat membru în conformitate cu articolul 23 alineatul (2), autoritatea competentă şi autorităţile relevante din statul membru respectiv pot participa, la cererea lor, la colegiu.
(6)Preşedintele notifică ESMA componenţa colegiului în termen de o lună de la înfiinţarea colegiului, precum şi orice modificare a componenţei acestuia în termen de o lună de la modificarea respectivă. ESMA şi autoritatea competentă din statul membru de origine publică pe site-urile lor, fără întârzieri nejustificate, lista membrilor colegiului respectiv şi actualizează această listă.
(7)O autoritate competentă care nu este membră a colegiului poate solicita colegiului orice informaţii relevante pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de supraveghere.
(8)Fără a aduce atingere responsabilităţilor care le revin autorităţilor competente în temeiul prezentului regulament, colegiul asigură:
a)schimbul de informaţii, inclusiv cererile de informaţii în temeiul articolelor 13, 14 şi 15 şi informaţiile privind procesul de examinare şi evaluare în temeiul articolului 22;
b)o supraveghere eficientă prin evitarea acţiunilor de supraveghere redundante inutile, cum ar fi cererile de informaţii;
c)aprobarea delegării voluntare de sarcini către membrii săi;
d)schimbul de informaţii privind externalizarea sau extinderea autorizată a activităţilor şi serviciilor în temeiul articolului 19;
e)cooperarea dintre autorităţile statului membru de origine şi ale statului membru gazdă în temeiul articolului 24 în ceea ce priveşte măsurile menţionate la articolul 23 alineatul (3) litera (d) şi eventualele probleme întâmpinate în furnizarea de servicii în alte state membre;
f)schimbul de informaţii privind structura grupului, conducerea superioară, organul de conducere şi acţionarii, în conformitate cu articolul 27;
g)schimbul de informaţii privind procesele sau mecanismele care au un impact semnificativ asupra guvernanţei sau a gestionării riscurilor pentru CSD-urile care fac parte din grup.
(9)Preşedintele convoacă o reuniune a colegiului cel puţin o dată pe an sau la cererea unui membru al colegiului.
Pentru a facilita îndeplinirea sarcinilor atribuite colegiului în temeiul alineatului (8), membrii colegiului pot adăuga puncte pe ordinea de zi a unei reuniuni.
Preşedintele poate invita ad-hoc şi alţi participanţi la discuţiile colegiului pe teme specifice.
Membrii colegiului, cu excepţia preşedintelui său, pot decide să nu participe la oricare dintre şedinţele colegiului.
(10)La cererea oricăruia dintre membrii săi, colegiul adoptă, în conformitate cu alineatul (11), avize fără caracter obligatoriu cu privire la:
a)chestiunile identificate în cursul proceselor de examinare şi evaluare în temeiul articolului 22 sau 60;
b)chestiuni legate de orice externalizare sau extindere a activităţilor şi serviciilor în temeiul articolului 19; sau
c)chestiuni legate de orice posibilă încălcare a prezentului regulament care rezultă din prestarea de servicii într-un stat membru gazdă, astfel cum se menţionează la articolul 24 alineatul (5).
(11)Colegiul adoptă avize neobligatorii pe baza unei majorităţi simple a membrilor săi. Membrii menţionaţi la alineatul (4) literele (b), (c) şi (d) dispun de drept de vot. Fiecare membru cu drept de vot dispune de un vot. Membrii cu drept de vot care exercită mai multe funcţii, inclusiv cea de autoritate competentă şi de autoritate relevantă, dispun de un vot pentru fiecare funcţie pe care o exercită. ABE şi ESMA nu au drept de vot.
(12)Funcţionarea colegiului se bazează pe un acord scris între toţi membrii acestuia.
Acordul defineşte modalităţile practice de funcţionare a colegiului, inclusiv modalităţile de comunicare între membrii colegiului, şi poate defini sarcinile care urmează să fie încredinţate membrilor colegiului.
(13)ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează criteriile pe baza cărora activităţile desfăşurate de un CSD într-un stat membru gazdă ar putea fi considerate ca având o importanţă semnificativă pentru funcţionarea pieţelor titlurilor de valoare şi pentru protecţia investitorilor în statul membru gazdă respectiv.
ESMA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 17 ianuarie 2025.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.