Art. 20. - Art. 20: Retragerea autorizaţiei - Regulamentul 909/23-iul-2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012

Acte UE

Jurnalul Oficial 257L

În vigoare
Versiune de la: 17 Ianuarie 2025 până la: 16 Ianuarie 2026
Art. 20: Retragerea autorizaţiei
(1)Fără a aduce atingere eventualelor acţiuni sau măsuri de remediere prevăzute la titlul V, autoritatea competentă din statul membru de origine retrage autorizaţia în oricare dintre următoarele situaţii, în cazul în care CSD-ul:
a)nu a folosit autorizaţia timp de 12 luni, renunţă în mod explicit la autorizaţie sau nu a prestat niciun serviciu şi nu a desfăşurat nicio activitate în ultimele şase luni;
b)a obţinut autorizaţia prin declaraţii false sau alte mijloace ilicite;
c)nu mai îndeplineşte condiţiile în care i-a fost acordată autorizaţia şi nu a luat măsurile de remediere solicitate de autoritatea competentă într-un termen prestabilit;
d)a încălcat grav sau sistematic cerinţele stabilite în prezentul regulament sau, după caz, în Directiva 2014/65/UE sau în Regulamentul (UE) nr. 600/2014.
(2)De îndată ce ia cunoştinţă de una dintre situaţiile prevăzute la alineatul (1), autoritatea competentă consultă imediat autorităţile relevante şi, după caz, autoritatea menţionată la art. 67 din Directiva 2014/65/UE cu privire la necesitatea retragerii autorizaţiei.
(3)AEVMP, precum şi orice autoritate relevantă, şi, după caz, autoritatea menţionată la art. 67 din Directiva 2014/65/UE pot solicita în orice moment autorităţii competente a statului membru de origine să analizeze dacă CSD-ul respectă în continuare condiţiile în care i-a fost acordată autorizaţia.
(4)Autoritatea competentă poate limita retragerea autorizaţiei la un anumit serviciu, o anumită activitate sau un anumit instrument financiar.
(5)Un CSD stabileşte, pune în aplicare şi menţine proceduri adecvate care să asigure decontarea şi transferul rapid şi ordonat al activelor clienţilor şi participanţilor către un alt CSD în cazul retragerii autorizaţiei menţionate la alineatul (1). Astfel de proceduri includ transferul conturilor de emisiune sau al evidenţelor similare care atestă emisiunile de titluri de valoare şi al evidenţelor legate de furnizarea serviciilor de bază menţionate în secţiunea A punctele 1 şi 2 din anexă.