Art. 5. - Art. 5: Statistici privind prevenirea intrării şi şederii ilegale - Regulamentul 862/11-iul-2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini

Acte UE

Jurnalul Oficial 199L

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2021 până la: 31 Decembrie 2027
Art. 5: Statistici privind prevenirea intrării şi şederii ilegale
(1)Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) statistici privind:
a)numărul de resortisanţi ai unor ţări terţe cărora li s-a refuzat intrarea pe teritoriul statului membru la frontiera externă;
b)numărul de resortisanţi ai unor ţări terţe descoperiţi în situaţii ilegale pe teritoriul statului membru conform legislaţiei naţionale privind imigraţia.
Statisticile menţionate la litera (a) sunt defalcate în conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/399.

Statisticile menţionate la litera (b) sunt defalcate în funcţie de vârstă şi sex, de cetăţenia persoanelor în cauză, de motivele reţinerii acestora şi de locul reţinerii.

(2)Statisticile menţionate la alineatul (1) se referă la perioade de referinţă de un an calendaristic şi sunt furnizate Comisiei (Eurostat) în termen de trei luni de la sfârşitul anului de referinţă. Primul an de referinţă este 2008.