Art. 11a. - Art. 11 a : Derogări - Regulamentul 862/11-iul-2007 privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei şi protecţiei internaţionale şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 311/76 al Consiliului privind elaborarea de statistici cu privire la lucrătorii străini

Acte UE

Jurnalul Oficial 199L

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2021 până la: 31 Decembrie 2027
Art. 11a: Derogări
(1)În cazul în care aplicarea prezentului regulament sau a actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul acestuia ar necesita adaptări majore ale sistemului statistic naţional al unui stat membru, Comisia poate acorda, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, o derogare pentru perioada solicitată de statul membru în cauză, cu condiţia ca respectiva perioadă să nu depăşească trei ani. Procedând astfel, Comisia asigură comparabilitatea datelor statelor membre şi calcularea la timp a agregatelor europene reprezentative şi fiabile solicitate, precum şi luarea în considerare a sarcinii impuse statelor membre şi respondenţilor.
(2)În cazul în care o derogare în temeiul alineatului (1) se justifică în continuare prin dovezi suficiente la sfârşitul perioadei pentru care a fost acordată, Comisia poate acorda, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, o derogare pentru o perioadă suplimentară solicitată de statul membru în cauză, cu condiţia ca respectiva perioadă să nu depăşească doi ani.
(3)În sensul alineatelor (1) şi (2), statul membru prezintă Comisiei o cerere motivată corespunzător până la 13 octombrie 2020 sau în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a actului de punere în aplicare în cauză, sau cu şase luni înainte de sfârşitul perioadei pentru care a fost acordată derogarea curentă, după caz.
(4)Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 11 alineatul (2).