Art. 66. - Art. 66: Forumul privind accesul la informaţiile referitoare la vehicule - Regulamentul 858/30-mai-2018 privind omologarea şi supravegherea pieţei autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi ale sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 595/2009 şi de abrogare a Directivei 2007/46/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 151L

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2024 până la: 1 August 2026
Art. 66: Forumul privind accesul la informaţiile referitoare la vehicule
(1)În ceea ce priveşte accesul la informaţiile privind OBD-urile vehiculelor şi la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor, forumul privind accesul la informaţiile referitoare la vehicule, instituit în conformitate cu articolul 13 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (1), acoperă, de asemenea, toate vehiculele care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament.
(1)Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 de punere în aplicare şi modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce priveşte emisiile provenind de la vehiculele uşoare pentru pasageri şi de la vehiculele uşoare comerciale (Euro 5 şi Euro 6) şi privind accesul la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor (JO L 199, 28.7.2008, p. 1).
Acesta îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu anexa X la prezentul regulament.
(2)Forumul privind accesul la informaţiile referitoare la vehicule evaluează dacă accesul la informaţiile privind OBD-urile vehiculelor şi la informaţiile referitoare la repararea şi întreţinerea vehiculelor afectează progresele înregistrate cu privire la reducerea furturilor de vehicule şi prezintă recomandări pentru îmbunătăţirea cerinţelor referitoare la accesul la astfel de informaţii. În special, forumul privind accesul la informaţiile referitoare la vehicule acordă consiliere Comisiei cu privire la introducerea unui proces prin care operatorii independenţi obţin aprobarea şi autorizarea din partea organizaţiilor acreditate în vederea accesării informaţiilor referitoare la siguranţa vehiculelor.
Comisia poate decide să păstreze confidenţialitatea discuţiilor şi a concluziilor forumului privind accesul la informaţiile referitoare la vehicule.