Art. 18. - Art. 18: Obligaţiile distribuitorilor - Regulamentul 858/30-mai-2018 privind omologarea şi supravegherea pieţei autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi ale sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 şi (CE) nr. 595/2009 şi de abrogare a Directivei 2007/46/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 151L

În vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2024 până la: 1 August 2026
Art. 18: Obligaţiile distribuitorilor
(1)Înainte de punerea la dispoziţie pe piaţă a unui vehicul, a unui sistem, a unei componente sau a unei unităţi tehnice separate, distribuitorii verifică dacă vehiculul, sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată poartă plăcuţa producătorului sau marca de omologare de tip necesară, dacă este însoţit(ă) de documentele necesare şi de instrucţiunile şi informaţiile privind siguranţa, prevăzute la articolul 59, în limba sau limbile oficiale ale statului membru relevant şi dacă producătorul şi importatorul au respectat dispoziţiile prevăzute la articolul 13 alineatul (8) şi, respectiv, la articolul 16 alineatul (5).
(2)Distribuitorii informează imediat producătorul relevant cu privire la toate reclamaţiile pe care le primesc referitoare la riscuri, incidente suspectate sau probleme de neconformitate legate de vehiculele, sistemele, componentele, unităţile tehnice separate, piesele sau echipamentele pe care le-au pus la dispoziţie pe piaţă.
(3)Distribuitorii se asigură că, pe toată perioada în care un vehicul, un sistem, o componentă sau o unitate tehnică separată se află în responsabilitatea lor, condiţiile de depozitare sau de transport nu afectează conformitatea cu cerinţele prevăzute în prezentul regulament.