Art. 9. - Art. 9: Ghiduri comunitare - Regulamentul 852/29-apr-2004 privind igiena produselor alimentare

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 24 Martie 2021
Art. 9: Ghiduri comunitare
(1)Înainte de întocmirea ghidurilor comunitare de bună practică de igienă sau de aplicare a principiilor HACCP, Comisia consultă comitetul menţionat la articolul 14. Consultarea vizează analiza necesităţii acestor ghiduri, domeniul de aplicare şi tema.
(2)La întocmirea ghidurilor comunitare, Comisia se asigură că acestea sunt întocmite şi distribuite:
a)de către sau prin consultare cu reprezentanţii de resort ai sectoarelor alimentare din comunitate, inclusiv ai IMM-urilor şi ai altor părţi interesate, precum asociaţiile de consumatori;
b)în colaborare cu părţile ale căror interese pot fi serios afectate, inclusiv autorităţile competente;
c)ţinând seama de codurile de practică aplicabile din Codex Alimentarius
şi
d)în cazul în care se referă la producţia primară şi la activităţile conexe enumerate în anexa I, ţinând seama de recomandările prevăzute de partea B din anexa I.
(3)Comitetul menţionat la articolul 14 evaluează proiectele de ghiduri comunitare pentru a se asigura că:
a)ghidurile respective au fost întocmite în conformitate cu dispoziţiile alineatului (2);
b)conţinutul ghidurilor poate fi aplicat în practică în sectoarele la care se referă din întreaga Comunitate şi
c)ghidurile respectă dispoziţiile articolelor 3, 4 şi 5 pentru sectoarele şi produsele alimentare cărora li se aplică.
(4)Comisia invită comitetul menţionat în articolul 14 să analizeze periodic toate ghidurile întocmite conform dispoziţiilor prezentului articol, împreună cu organismele menţionate la alinea-tul (2).
Această analiză are scopul de a păstra caracterul practic al ghidurilor şi de a ţine seama de progresul tehnico-ştiinţific.
(5)Titlurile şi trimiterile ghidurilor comunitare întocmite în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol se publică în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene.