Capitolul ii - RESTRICŢII DE COMERCIALIZARE ŞI FABRICARE CARE VIZEAZĂ MERCURUL, COMPUŞII DE MERCUR, AMESTECURILE DE MERCUR ŞI PRODUSELE CU ADAOS DE MERCUR - Regulamentul 852/17-mai-2017 privind mercurul şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1102/2008

Acte UE

Jurnalul Oficial 137L

În vigoare
Versiune de la: 30 Iulie 2024
CAPITOLUL II:RESTRICŢII DE COMERCIALIZARE ŞI FABRICARE CARE VIZEAZĂ MERCURUL, COMPUŞII DE MERCUR, AMESTECURILE DE MERCUR ŞI PRODUSELE CU ADAOS DE MERCUR
Art. 3: Restricţii la export
(1)Este interzis exportul mercurului.
(2)Exportul compuşilor de mercur şi al amestecurilor de mercur enumerate în anexa I este interzis începând cu datele indicate în anexa respectivă.
(3)Prin derogare de la alineatul (2), exportul compuşilor de mercur enumeraţi în anexa I este autorizat în cazul în care aceştia sunt destinaţi cercetărilor sau analizelor de laborator.
(4)Este interzis exportul în scopul recuperării mercurului al compuşilor de mercur şi al amestecurilor de mercur care nu intră sub incidenţa interdicţiei prevăzute la alineatul (2).
Art. 4: Restricţii la import
(1)Este interzis importul mercurului şi al amestecurilor de mercur enumerate în anexa I, inclusiv a deşeurilor de mercur provenite din oricare dintre sursele importante menţionate la articolul 11 literele (a)-(d), pentru alte scopuri decât eliminarea ca deşeu. Importul în scopul eliminării ca deşeu este autorizat numai în cazul în care ţara exportatoare nu are acces la nicio capacitate de transformare disponibilă pe teritoriul său.
Fără a aduce atingere articolului 11 şi prin derogare de la primul paragraf din prezentul alineat, importul mercurului şi importul amestecurilor de mercur menţionate în anexa I în scopul unei utilizări autorizate într-un stat membru este permis, în cazul în care statul membru importator a acordat o autorizaţie scrisă pentru un astfel de import, în oricare dintre următoarele situaţii:
a)ţara exportatoare este parte la convenţie şi mercurul exportat nu provine din mineritul primar al mercurului, care este interzis în temeiul articolului 3 alineatele (3) şi (4) din convenţie; sau
b)ţara exportatoare, care nu este parte la convenţie, a prezentat certificarea faptului că mercurul nu provine din mineritul primar al mercurului.
Fără a aduce atingere măsurilor naţionale adoptate în conformitate cu TFUE, o utilizare autorizată în temeiul legislaţiei Uniunii se consideră a fi o utilizare autorizată într-un stat membru în sensul prezentului alineat.
(2)Este interzis importul amestecurilor de mercur care nu intră sub incidenţa alineatului (1) şi al compuşilor de mercur în scopul recuperării mercurului.
(3)Este interzis importul mercurului pentru utilizarea în mineritul şi prelucrarea auriferă artizanală şi la scară redusă.
(4)În cazul în care importul deşeurilor de mercur este autorizat în conformitate cu prezentul articol, Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 se aplică în continuare alături de cerinţele prezentului regulament.
Art. 5: Exportul, importul şi fabricarea produselor cu adaos de mercur
(1)Fără a aduce atingere altor cerinţe mai stricte prevăzute în legislaţia Uniunii, sunt interzise exportul, importul şi fabricarea în Uniune a produselor cu adaos de mercur stabilite în anexa II, începând cu datele stabilite în această anexă.
(2)Interdicţia prevăzută la alineatul (1) nu se aplică următoarelor produse cu adaos de mercur:
a)produse esenţiale pentru utilizări militare şi de protecţie civilă;
b)produse pentru cercetare, calibrarea instrumentelor sau destinate a fi utilizate ca standard de referinţă.
Art. 6: Formularele pentru import şi export
Comisia adoptă decizii, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, pentru a preciza formularele care trebuie să fie utilizate în scopul punerii în aplicare a articolelor 3 şi 4. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 22 alineatul (2).