Art. 32. - Art. 32: Respingerea cererilor de viza - Regulamentul 810/13-iul-2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize)
Acte UE
Jurnalul Oficial 243L
În vigoare Versiune de la: 28 Iunie 2024
Art. 32: Respingerea cererilor de viza
(1)Fara a se aduce atingere articolului 25 alineatul (1), cererea de viza se respinge:
a)daca solicitantul:
(i)prezinta un document de calatorie contrafacut, fals sau falsificat;
(ii)nu furnizeaza o justificare pentru scopul si conditiile sederii prevazute;
(iia)nu furnizează o justificare pentru scopul şi condiţiile tranzitului aeroportuar preconizat;
(iii) nu furnizeaza dovada unor mijloace de întretinere suficiente, atât pe durata sederii prevazute, cât si pentru întoarcerea în tara de origine sau de resedinta sau pentru tranzitul catre o tara terta în care este sigur ca urmeaza sa fie primit, sau daca nu este în masura sa dobândeasca astfel de mijloace în mod legal;
(iv)a petrecut deja 90 de zile în cursul perioadei curente de 180 de zile pe teritoriul statelor membre pe baza unei vize uniforme sau a unei vize cu valabilitate teritorială limitată;
(v)este o persoana care face obiectul unei alerte în SIS emisa în scopul de a i se refuza intrarea;
(vi)este considerat ca reprezentând o amenintare pentru ordinea publica, siguranta interna sau sanatatea publica, astfel cum este definita la articolul 2 punctul 19 din Codul Frontierelor Schengen, sau relatiile internationale ale unuia din statele membre, în special daca în bazele de date nationale ale statelor membre a fost emisa o alerta în scopul de a i se refuza intrarea pentru motivele enumerate anterior; sau
(vii)nu dovedeste ca detine o asigurare medicala de calatorie corespunzatoare si valabila, dupa caz;
sau
b)daca exista îndoieli întemeiate cu privire la autenticitatea documentelor justificative înaintate de catre solicitant sau cu privire la veridicitatea datelor pe care le cuprind, la gradul de încredere care poate fi acordat declaratiilor solicitantului sau cu privire la intentia acestuia de a parasi teritoriul statelor membre înainte de expirarea vizei pe care o solicita.
(2)O decizie de respingere şi motivele pe care se întemeiază aceasta, astfel cum se prevede în anexa VI, se pun la dispoziţia solicitantului în contul securizat. Decizia respectivă este întocmită în limba oficială a (limbile oficiale ale) statului membru care a luat decizia finală cu privire la cerere şi într-o altă limbă oficială a Uniunii. Statele membre pot adăuga documente suplimentare care susţin decizia respectivă.
De îndată ce decizia de respingere a fost luată de autoritatea competentă şi pusă la dispoziţie în contul securizat în conformitate cu articolul 7g alineatul (2) din Regulamentul VIS, platforma UE pentru cererile de viză trimite solicitantului un mesaj electronic în conformitate cu articolul 7g alineatul (1) din regulamentul respectiv. În cazul în care un solicitant este reprezentat de o altă persoană, mesajul electronic respectiv se trimite ambelor persoane.
Termenul pentru introducerea unei căi de atac în temeiul dreptului intern împotriva unei decizii de respingere începe din momentul în care solicitantul accesează decizia în contul securizat. Termenul se calculează în funcţie de fusul orar în care solicitantul îşi are reşedinţa, astfel cum este indicat în formularul de cerere.
Se consideră că decizia a fost accesată de solicitant în a opta zi de la data la care a fost trimis mesajul electronic prin care solicitantul este informat cu privire la disponibilitatea deciziei în contul securizat al solicitantului. Din ziua respectivă, se presupune că decizia a fost notificată solicitantului.
Platforma UE pentru cererile de viză indică data notificării efective sau presupuse a deciziei către solicitant. În cazul unei notificări presupuse, un mesaj electronic automat este trimis solicitantului de către platforma UE pentru cererile de viză.
În cazul în care contul securizat nu poate fi utilizat din motive tehnice, solicitanţii pot contacta consulatul competent sau autorităţile centrale sau prestatorul extern de servicii.
Notificarea deciziilor menţionate în prezentul alineat se poate face prin alte mijloace solicitate de solicitant şi autorizate de statul membru.
În cazul cererilor care nu sunt depuse prin intermediul platformei UE pentru cererile de viză în cazurile menţionate la articolul 9 alineatul (1b) şi la articolul 35, o decizie de respingere şi motivele pe care se bazează aceasta se notifică solicitantului prin intermediul formularului standard prevăzut în anexa VI, în limba oficială a (limbile oficiale ale) statului membru care a luat decizia finală cu privire la cerere şi într-o altă limbă oficială a Uniunii.
(3)Solicitantii carora li s-a refuzat eliberarea unei vize au drept de exercitare a unei cai de atac. Calea de atac este îndreptata împotriva statului membru care a luat decizia finala cu privire la cerere si în conformitate cu legislatia nationala a respectivului stat membru. Statele membre furnizeaza solicitantilor informatii referitoare la procedura care trebuie urmata în situatia exercitarii unei cai de atac, astfel cum se precizeaza în anexa VI.
(4)[textul din Art. 32, alin. (4) din titlul III, capitolul IV a fost abrogat la 02-feb-2020 de Art. 1, punctul 23., alin. (C) din Regulamentul 1155/20-iun-2019]
(5)Datele privind viza refuzata se introduc în VIS în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul VIS.