Art. 20a. - Art. 20 a : Mandatari - Regulamentul 802/21-apr-2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2014
Art. 20a: Mandatari
(1)Angajamentele oferite de întreprinderile în cauză în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 pot include, pe cheltuiala proprie a întreprinderilor în cauză, numirea unui (unor) mandatar(i) independent (independenţi) care să asiste Comisia în activitatea de supraveghere a punerii în aplicare a angajamentelor de către părţi sau căruia să îi fie încredinţat un mandat de punere în aplicare a angajamentelor. Mandatarul poate fi numit de părţi, după aprobarea identităţii sale de către Comisie, sau poate fi numit de către Comisie. Mandatarul îşi îndeplineşte atribuţiile sub supravegherea Comisiei.
(2)Comisia poate să anexeze astfel de dispoziţii ale angajamentelor care privesc mandatarul sub forma unor condiţii şi obligaţii în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004.