Art. 20. - Art. 20: Procedura de depunere a angajamentelor - Regulamentul 802/21-apr-2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2014
Art. 20: Procedura de depunere a angajamentelor
(1)Angajamentele propuse de întreprinderile implicate în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 se transmit Comisiei la adresa menţionată la articolul 23 alineatul (1), în formatul şi în numărul de copii precizate de Comisie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Comisia trimite de îndată copii ale angajamentelor respective autorităţilor competente ale statelor membre.
(11)(1a)În plus faţă de cerinţele prevăzute la alineatul (1), întreprinderile implicate furnizează, în acelaşi timp cu oferirea de angajamente în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, un exemplar original al informaţiilor şi al documentelor prevăzute în formularul RM privind măsurile corective (formular RM), astfel cum este prevăzut în anexa IV la prezentul regulament, precum şi numărul de copii precizat periodic de Comisie în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Informaţiile furnizate trebuie să fie corecte şi complete.

(11)În plus faţă de cerinţele prevăzute la alineatul (1), întreprinderile în cauză furnizează, în acelaşi timp cu oferirea angajamentelor în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, un original şi 10 copii ale informaţiilor şi documentelor prevăzute în Formularul RM privind măsurile corective (Formular RM), conform anexei IV la prezentul Regulament. Informaţiile furnizate trebuie să fie corecte şi complete.

(2)La asumarea angajamentelor în temeiul articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, întreprinderile în cauză identifică în acelaşi timp, în mod clar, orice informaţie pe care o consideră confidenţială, oferă explicaţii în acest sens şi furnizează separat o versiune neconfidenţială.