Art. 1. - Art. 1: Domeniul de aplicare - Regulamentul 800/06-aug-2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună în aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare)

Acte UE

Jurnalul Oficial 214L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2013
Art. 1: Domeniul de aplicare
(1)Prezentul regulament se aplică următoarelor categorii de ajutoare:
a)ajutoare regionale;
b)ajutoare acordate IMM-urilor pentru investiţii şi pentru ocuparea forţei de muncă;
c)ajutoare pentru înfiinţarea de întreprinderi de către femeile antreprenor;
d)ajutoare pentru protecţia mediului;
e)ajutoare pentru consultanţă în favoarea IMM-urilor şi pentru participarea IMM-urilor la târguri;
f)ajutoare sub formă de capital de risc;
g)ajutoare pentru cercetare, dezvoltare şi inovare;
h)ajutoare pentru formare;
i)ajutoare pentru lucrătorii defavorizaţi sau cu handicap.
(2)Nu se aplică:
a)ajutoarelor destinate activităţilor legate de exporturi, adică ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi exploatarea unei reţele de distribuţie sau de alte cheltuieli curente legate de activitatea de export;
b)ajutoarelor condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate.
(3)Prezentul regulament se aplică ajutoarelor din toate sectoarele economice, cu excepţia:
a)ajutoarelor care favorizează activităţile în sectorul pescuitului şi acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 (1), cu excepţia ajutoarelor pentru formare, a ajutoarelor sub formă de capital de risc, a ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi a ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizaţi şi cu handicap;
(1)JO L 17, 21.1.2000, p. 22.
b)ajutoarelor care favorizează activităţile în domeniul producţiei primare de produse agricole, cu excepţia ajutoarelor pentru formare, a ajutoarelor sub formă de capital de risc, a ajutoarelor pentru cercetare şi dezvoltare, a ajutoarelor de mediu şi a ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizaţi şi cu handicap în măsura în care aceste categorii de ajutoare nu fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1857/2006;
c)ajutoarelor care favorizează activităţile în domeniul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:
(i)atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau comercializate de către întreprinderile în cauză sau
(ii)atunci când acordarea ajutorului este condiţionată de obligaţia de a fi direcţionat, parţial sau integral, către producătorii primari;
d)ajutoarelor care favorizează activităţile în sectorul cărbunelui, cu excepţia ajutoarelor pentru formare, a ajutoarelor pentru cercetare, dezvoltare şi inovare şi a ajutoarelor de mediu;
e)ajutoarelor regionale care favorizează activităţile în sectorul siderurgic;
f)ajutoarelor regionale care favorizează activităţile în sectorul construcţiilor navale;
g)ajutoarelor regionale care favorizează activităţile în sectorul fibrelor sintetice.
(4)Prezentul regulament nu se aplică schemelor de ajutor regional care vizează sectoare specifice ale activităţii economice, în domeniul producţiei sau al serviciilor. Schemele de ajutor destinate activităţilor turistice nu sunt considerate ca vizând sectoare specifice.
(5)Prezentul regulament nu se aplică ajutoarelor ad hoc acordate întreprinderilor mari, cu excepţia celor prevăzute la articolul 13 alineatul (1).
(6)Prezentul regulament nu se aplică următoarelor tipuri de ajutoare:
a)schemelor de ajutor care nu exclud în mod explicit plata ajutoarelor individuale în favoarea unei întreprinderi care face obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Comisiei privind declararea unui ajutor ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună;
b)ajutoarelor ad hoc în favoarea unei întreprinderi care face obiectul unui ordin de recuperare în urma unei decizii anterioare a Comisiei privind declararea unui ajutor ca fiind ilegal şi incompatibil cu piaţa comună;
c)ajutoarelor pentru întreprinderi aflate în dificultate.
(7)În sensul alineatului (6) litera (c), un INM este considerat a fi o "întreprindere în dificultate" atunci când îndeplineşte următoarele condiţii:
a)în cazul societăţilor cu răspundere limitată, mai mult de jumătate din capitalul social a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni, sau
b)în cazul societăţilor comerciale în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii, mai mult de jumătate din capitalul propriu aşa cum reiese din contabilitatea societăţii a dispărut, peste un sfert din acest capital fiind pierdut în ultimele 12 luni, sau
c)indiferent de tipul societăţii comerciale în cauză, în cazul în care îndeplineşte criteriile prevăzute de legislaţia naţională pentru a face obiectul procedurilor colective de insolvenţă.
Un IMM cu o vechime de mai puţin de trei ani nu ar trebui considerat a fi în dificultate în această perioadă în sensul prezentului regulament, cu excepţia cazului în care îndeplineşte condiţiile de la primul paragraf litera (c).