Partea ii - Apendicele 1 - Metode de încercare a scaunelor conform punctului 5 şi/sau a ancorajelor conform punctului 6.1.2 şi/sau instalarea scaunelor orientate lateral în conformitate cu punctul 3 din apendicele 7 - Regulamentul 80/16-ian-2026 Dispoziţii uniforme privind omologarea scaunelor vehiculelor mari şi a acestor vehicule în ceea ce priveşte rezistenţa scaunelor şi a sistemelor lor de ancorare [2026/54] (*)

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2026
PARTEA II:Apendicele 1 - Metode de încercare a scaunelor conform punctului 5 şi/sau a ancorajelor conform punctului 6.1.2 şi/sau instalarea scaunelor orientate lateral în conformitate cu punctul 3 din apendicele 7
1.Cerinţe

1.1.

Încercările urmăresc să determine:

1.1.1.

Dacă ocupantul (ocupanţii) scaunului este (sunt) corect ţinut (ţinuţi) pe loc de scaunul(ele) din faţa sa (lor) şi/sau prin utilizarea unei centuri de siguranţă.

1.1.1.1.

Se consideră că cerinţa menţionată este satisfăcută, dacă deplasarea înainte a oricărei părţi a trunchiului şi a capului manechinului nu trece dincolo de planul vertical transversal situat la 1,6 m faţă de punctul (R) al scaunului auxiliar;

1.1.2.

Dacă ocupantul (ocupanţii) nu este (sunt) grav vătămat (vătămaţi).

1.1.2.1.

Se consideră că prezenta cerinţă este satisfăcută dacă sunt îndeplinite următoarele criterii de acceptabilitate biomecanică pentru manechinul utilizat, determinate în conformitate cu apendicele 4, şi anume:

1.1.2.2.

Pentru un manechin aşezat pe un scaun orientat în direcţia de mers trebuie să fie îndeplinite următoarele criterii de acceptabilitate biomecanică:

1.1.2.2.1

criteriul de vătămare a capului (CVC) să fie mai mic de 500;

1.1.2.2.2

criteriul de acceptabilitate pentru torace (ThAC) este mai mic de 30 g, cu excepţia intervalelor de timp care totalizează mai puţin de 3 ms (g = 9,81 m/s2);

1.1.2.2.3

criteriul de acceptabilitate pentru femur (FAC) este mai mic de 10 kN şi valoarea de 8 kN nu este depăşită pe intervale de timp care totalizează mai mult de 20 ms;

1.1.2.3.

Pentru un manechin aşezat pe un scaun auxiliar orientat lateral trebuie să fie îndeplinite următoarele criterii de acceptabilitate biomecanică:

1.1.2.3.1

criteriul de vătămare a capului (CVC) să fie mai mic de 500;

1.1.2.3.2

criteriile de acceptabilitate pentru torace:

(a) criteriul de deformare a cutiei toracice (RDC) de maximum 42 mm;

(b) criteriul referitor la viscere (VC) inferior sau egal cu 1,0 m/s;

1.1.2.3.3

criteriul de acceptabilitate pentru bazin:

forţa maximă asupra simfizei pubiene (PSPF) inferioară sau egală cu 6 kN;

1.1.2.3.4

criteriul de acceptabilitate pentru abdomen:

forţa maximă asupra abdomenului (APF) de maximum 2,5 kN forţă internă (echivalent cu forţa externă de 4,5 kN).

1.1.3.

Dacă scaunul şi dispozitivele de prindere ale scaunului sunt suficient de rezistente.

1.1.3.1.

Se consideră că prezenta cerinţă este satisfăcută, dacă:

1.1.3.1.1

Nicio componentă a scaunului, a pieselor sau a accesoriilor sale nu se desprinde complet în timpul încercării;

1.1.3.1.2

scaunul rămâne bine ancorat, chiar dacă unul sau mai multe dintre dispozitivele de ancorare se desprind parţial şi toate sistemele de blocare rămân blocate pe toată durata încercării;

1.1.3.1.3

După încercare, nicio componentă structurală a scaunului sau accesoriile nu trebuie să prezinte fracturi sau muchii sau colţuri ascuţite care pot să provoace vătămări corporale.

1.2.

Toate piesele care constituie o parte a spătarului scaunului sau accesoriile acestuia sunt de aşa natură încât nu pot să provoace vătămări ale pasagerului în timpul impactului. Se consideră că prezenta cerinţă este îndeplinită dacă oricare dintre componentele care pot veni în contact cu o sferă cu diametrul de 165 mm prezintă o rază de curbură de cel puţin 5 mm.

1.2.1.

Dacă orice componentă a pieselor sau accesoriilor susmenţionate este realizată dintr-un material cu o duritate mai mică de 50 Shore A pe un suport rigid, cerinţele stabilite la punctul 1.2. de mai sus se aplică doar suportului rigid.

1.2.2.

Componentele spătarului scaunului, precum dispozitivele de reglare pentru scaun şi accesoriile, nu se supun niciunei cerinţe de la punctul 1.2 dacă, în poziţia de repaus, sunt situate sub un plan orizontal situat la 400 mm deasupra planului de referinţă, chiar dacă ocupantul ar putea să vină în contact cu acestea.

2.Pregătirea scaunului care urmează să fie supus încercării

2.1.

Scaunul care urmează să fie supus încercărilor se montează:

2.1.1.

fie pe o platformă de încercare reprezentativă pentru şasiul vehiculului,

2.1.2.

fie pe o platformă rigidă de încercare.

2.2.

Ancorajul de pe platforma de încercare prevăzut pentru scaunul(ele) de încercat este identic cu sau are aceleaşi caracteristici ca acela utilizat în vehiculul(ele) pentru care scaunul este proiectat.

2.3.

Scaunul care urmează să fie încercat trebuie să fie complet, cu întreaga tapiţerie şi cu toate accesoriile. Dacă scaunul este prevăzut cu masă, aceasta trebuie să fie pliată.

2.4.

Dacă scaunul este reglabil pe laterală, acesta trebuie poziţionat la extinderea maximă.

2.5.

Dacă spătarul scaunului este reglabil, el trebuie reglat astfel încât înclinarea rezultată a trunchiului manechinului utilizat pentru determinarea punctului H şi înclinarea reală a trunchiului în poziţiile de şedere din autovehicul să fie cât mai aproape de cele recomandate de producător pentru utilizarea în condiţii normale sau, în absenţa unor recomandări speciale ale producătorului, cât mai aproape de 25 ° spre spate faţă de verticală.

2.6.

Dacă pe spătarul scaunului este montată o tetieră cu înălţimea reglabilă, aceasta trebuie aşezată în cea mai joasă poziţie.

2.7.

Centurile de siguranţă care aparţin unui tip omologat, în conformitate cu Regulamentul nr. 16, şi sunt montate pe ancoraje instalate în conformitate cu Regulamentul nr. 14 (inclusiv, dacă este cazul, cu derogările prevăzute la punctul 7.4. din Regulamentul nr. 14) se montează atât la scaunul auxiliar, cât şi la scaunul care urmează să fie supus încercării.

3.Încercări dinamice

3.1.

Încercarea 1

Platforma de încercare se montează pe un cărucior.

3.2.

Scaunul auxiliar

Scaunul auxiliar poate fi de acelaşi tip cu scaunul supus încercării şi se plasează în paralel cu şi direct în spatele scaunului supus încercării. Cele două scaune trebuie să se afle la aceeaşi înălţime, să fie reglate în mod identic şi să aibă o distanţă de 750 mm între ele.

3.2.1.

Dacă se utilizează un scaun auxiliar de un tip diferit, acest lucru se precizează în fişa de comunicare privind omologarea unui tip de scaun, în conformitate cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

3.3.

Manechinul

3.3.1.

Manechinul se aşază pe scaunul auxiliar fără centură de siguranţă, astfel încât planul său de simetrie să corespundă planului de simetrie a locului pe scaun în cauză.

3.3.2.

Independent de poziţia şezând a manechinului, unghiul dintre braţul superior şi linia de referinţă tors-braţ pe fiecare parte trebuie să fie egal cu 40° ± 5°. Linia de referinţă trunchi-braţ este definită ca intersecţie a planului tangenţial la suprafaţa frontală a coastelor cu planul vertical longitudinal al manechinului care conţine braţul. Picioarele trebuie să fie întinse la maximum şi, dacă este posibil, să fie paralele; Călcâiele trebuie să atingă podeaua.

3.3.3.

Fiecare manechin necesar se instalează pe un scaun conform procedurii următoare:

3.3.3.1.

Manechinul se aşază pe un scaun cât mai aproape de poziţia dorită,

3.3.3.2.

Se plasează o placă rigidă cu suprafaţa de 76 mm x 76 mm cât se poate de jos în faţa torsului manechinului,

3.3.3.3.

Placa se presează orizontal pe torsul manechinului cu o forţă cuprinsă între 25 şi 35 daN:

3.3.3.3.1

Torsul se trage înainte de umeri până la poziţia verticală, apoi se lasă înapoi pe spătarul scaunului. Această operaţie se efectuează de două ori;

3.3.3.3.2

Fără ca torsul să se mişte, se plasează capul într-o astfel de poziţie încât platforma care susţine instrumentele de măsură aflate în cap să fie orizontală şi ca planul sagital median al capului să fie paralel cu cel al vehiculului (pentru scaunele orientate lateral, planul sagital median al capului este paralel cu planul median vertical al scaunului).

3.3.3.4.

Placa se înlătură cu grijă,

3.3.3.5.

Manechinul este deplasat înainte pe scaun şi se repetă procedura de instalare descrisă mai sus,

3.3.3.6.

Dacă este necesar, se corectează poziţia membrelor inferioare,

3.3.3.7.

Instrumentele de măsură instalate nu trebuie să afecteze în niciun fel deplasarea manechinului în timpul impactului,

3.3.3.8.

temperatura sistemului de instrumente de măsură este stabilizată înaintea încercării şi menţinută cât timp posibil este posibil între 19 oC şi 26 °C.

3.4.

Simularea impactului

3.4.1.

Schimbarea de viteză totală a căruciorului care simulează impactul trebuie să fie între 30 şi 32 km/h.

3.4.2.

Decelerarea sau, la cererea solicitantului, accelerarea căruciorului în timpul încercării dinamice la şoc este în conformitate cu dispoziţiile din figura 1 de mai jos. Cu excepţia intervalelor totalizând mai puţin de 3 ms, curba decelerării sau accelerării căruciorului ca funcţie de timp se situează între curbele limită prezentate în figura 1.

3.4.3.

În plus, decelerarea sau accelerarea medie este cuprinsă între 6,5 şi 8,5 g.

3.5.

Încercarea 2

3.5.1.

Se repetă încercarea 1 cu un manechin aşezat în scaunul auxiliar: manechinul poartă centura de siguranţă reglată în conformitate cu instrucţiunile producătorului. Numărul punctelor de ancorare a centurii de siguranţă în scopul încercării 2 trebuie precizat în fişa de comunicare referitoare la omologarea unui tip de scaun şi conformă cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

3.5.2.

Scaunul auxiliar este fie de acelaşi tip cu scaunul supus încercării, fie de un alt tip, aceste detalii fiind menţionate în fişa de comunicare referitoare la omologarea unui tip de scaun şi conforme cu modelul din anexa 1 la prezentul regulament.

3.5.3.

Încercarea 2 se mai poate aplica şi altor componente ale vehiculului decât scaunul, astfel cum se prevede la punctul 8.1.7. din Regulamentul nr. 16, şi la punctul 5.3.5 din Regulamentul nr. 14.

3.5.4.

Dacă încercarea 2 se efectuează cu manechinul purtând o centură în trei puncte şi criteriile de vătămare nu sunt depăşite, se consideră că scaunul auxiliar a îndeplinit cerinţele referitoare la forţele de încercare statică şi la deplasarea dispozitivului de ancorare superior în timpul încercării specificată în Regulamentul nr. 14 cu privire la această instalare.

3.5.5.

Încercarea 2 poate fi, de asemenea, aplicată la scaunele orientate lateral. În acest caz, scaunul auxiliar astfel cum este menţionat la punctul 3.2. trebuie să fie un scaun orientat lateral şi este aşezat conform specificaţiilor din apendicele 7.

Figura 1