Art. 7. - Art. 7: Monitorizarea şi raportarea anuală - Regulamentul 795/29-feb-2024 de instituire a platformei ''Tehnologii strategice pentru Europa'' (STEP) şi de modificare a Directivei 2003/87/CE şi a Regulamentelor (UE) 2021/1058, (UE) 2021/1056, (UE) 2021/1057, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) 2021/1060, (UE) 2021/523, (UE) 2021/695, (UE) 2021/697 şi (UE) 2021/241

Acte UE

Jurnalul Oficial seria L

În vigoare
Versiune de la: 29 Februarie 2024
Art. 7: Monitorizarea şi raportarea anuală
(1)Comisia monitorizează implementarea platformei STEP şi măsoară gradul de îndeplinire a obiectivelor platformei STEP, pe baza cadrelor de monitorizare ale programelor Uniunii menţionate la articolul 3. Monitorizarea implementării este orientată către activităţile desfăşurate în cadrul platformei STEP şi este proporţională cu aceste activităţi.
(2)Comisia se asigură că datele pentru monitorizarea implementării activităţilor desfăşurate în cadrul platformei STEP sunt colectate în mod eficient, eficace şi la timp. În acest scop, destinatarii finanţării din partea Uniunii contribuie cu date pentru monitorizare, atunci când este necesar şi în mod proporţional, pe baza cerinţelor de raportare existente.
(3)Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport anual referitor la implementarea platformei STEP şi pune la dispoziţia publicului respectivul raport.
(4)Raportul anual include informaţii consolidate despre progresele înregistrate în legătură cu realizarea obiectivelor platformei STEP în cadrul fiecăruia dintre programele menţionate la articolul 3, inclusiv, dacă sunt disponibile, informaţii calitative şi cantitative despre contribuţia platformei STEP per stat membru şi la proiectele transfrontaliere.
(5)Raportul anual include, de asemenea, următoarele informaţii:
a)cheltuielile totale aferente platformei STEP defalcate pe program;
b)performanţa platformei STEP pe baza indicatorilor de performanţă definiţi în cadrul programelor respective;
c)o imagine de ansamblu a contribuţiei platformei STEP la proiectele strategice ale Uniunii pentru asigurarea competitivităţii pe termen lung;
d)o analiză a distribuţiei geografice şi tehnologice a proiectelor cărora li s-a acordat marca de suveranitate.