Capitolul vi - DISPOZIŢII FINALE - Regulamentul 794/21-apr-2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2025
CAPITOLUL VI:DISPOZIŢII FINALE
Art. 12: Evaluare
În termen de patru ani de la data intrării în vigoare, Comisia, prin consultări cu statele membre, evaluează aplicarea prezentului regulament.
Art. 13: Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
- Capitolul II se aplică numai acelor notificări transmise Comisiei la mai mult de cinci luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
- Capitolul III se aplică rapoartelor anuale privind ajutoarele acordate începând cu 1 ianuarie 2003.
- Capitolul IV se aplică oricărui termen care a fost stabilit dar care nu a expirat încă la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Articolele 9 şi 11 se aplică cu privire la orice decizie de recuperare notificată după data intrării în vigoare a prezentului regulament.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.