Art. 4. - Art. 4: Informaţiile şi asistenţa oferite de Comisie şi de statele membre - Regulamentul 788/17-apr-2019 privind iniţiativa cetăţenească europeană

Acte UE

Jurnalul Oficial 130L

În vigoare
Versiune de la: 2 Mai 2024
Art. 4: Informaţiile şi asistenţa oferite de Comisie şi de statele membre
(1)Comisia le oferă cetăţenilor şi grupurilor de organizatori informaţii uşor accesibile şi cuprinzătoare şi asistenţă cu privire la iniţiativa cetăţenească europeană, inclusiv redirecţionându-i către sursele relevante de informaţii şi asistenţă.
Comisia publică un ghid al iniţiativei cetăţeneşti europene atât online, cât şi pe suport de hârtie, în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii.
(2)Comisia pune la dispoziţie gratuit o platformă de colaborare online pentru iniţiativa cetăţenească europeană.
Platforma oferă consiliere practică şi juridică şi un forum de discuţii cu privire la iniţiativa cetăţenească europeană, pentru schimbul de informaţii şi bune practici între cetăţeni, grupurile de organizatori, actorii implicaţi, organizaţii neguvernamentale, experţi şi alte instituţii şi organe ale Uniunii care doresc să participe.
Platforma este accesibilă persoanelor cu dizabilităţi.
Costurile de exploatare şi de întreţinere a platformei sunt suportate din bugetul general al Uniunii Europene.
(3)Comisia pune la dispoziţie un registru online care le permite grupurilor de organizatori să îşi gestioneze iniţiativa pe tot parcursul procedurii.
Registrul cuprinde un site public de internet care oferă informaţii despre iniţiativa cetăţenească europeană în general şi despre iniţiativele specifice şi stadiul acestora.
Comisia actualizează registrul periodic, punând la dispoziţie informaţiile transmise de grupul de organizatori.
(4)După ce înregistrează o iniţiativă în conformitate cu articolul 6, Comisia asigură traducerea conţinutului iniţiativei respective, inclusiv a anexei acesteia, în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii, în limitele stabilite în anexa II, în vederea publicării acesteia în registru şi a utilizării sale pentru colectarea declaraţiilor de susţinere în conformitate cu prezentul regulament.
Grupul de organizatori poate, în plus, să asigure traducerea, în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii, a altor informaţii privind iniţiativa şi, dacă există, a proiectului de act juridic menţionat în anexa II depus în conformitate cu articolul 6 alineatul (2). Aceste traduceri sunt responsabilitatea grupului de organizatori. Conţinutul traducerilor oferite de grupul de organizatori corespunde conţinutului iniţiativei depuse în conformitate cu articolul 6 alineatul (2).
Comisia asigură publicarea în registru şi pe site-ul public de internet al iniţiativei cetăţeneşti europene a informaţiilor depuse în conformitate cu articolul 6 alineatul (2), precum şi a traducerilor depuse în conformitate cu prezentul alineat.
(5)Pentru transmiterea, în conformitate cu articolul 12, a declaraţiilor de susţinere către autorităţile competente ale statelor membre, Comisia creează un serviciu de transfer de fişiere şi îl pune gratuit la dispoziţia grupurilor de organizatori.
(6)Fiecare stat membru creează unul sau mai multe puncte de contact care oferă gratuit informaţii şi asistenţă grupurilor de organizatori, în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul intern aplicabil.