Art. 37. - Art. 37: Protejarea intereselor financiare ale Comunităţii - Regulamentul 765/09-iul-2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93

Acte UE

Jurnalul Oficial 218L

În vigoare
Versiune de la: 16 Iulie 2021
Art. 37: Protejarea intereselor financiare ale Comunităţii
(1)Comisia se asigură că, atunci când acţiunile finanţate în temeiul prezentului regulament sunt puse în aplicare, interesele financiare ale Comunităţii sunt protejate prin aplicarea de măsuri preventive împotriva fraudei, corupţiei şi altor activităţi ilegale, prin controale efective şi prin recuperarea oricăror sume achitate în mod necuvenit şi, în cazul în care sunt detectate nereguli, prin aplicarea de sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare, în conformitate cu Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (1), Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor abateri (2) şi Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 mai 1999 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) (3).
(1)JO L 312, 23.12.1995, p. 1.
(2)JO L 292, 15.11.1996, p. 2.
(3)JOL 136, 31.5.1999, p. 1.
(2)Pentru acţiunile comunitare finanţate în temeiul prezentului regulament, noţiunea de neregulă menţionată la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2988/95
Înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, sau orice încălcare a unei obligaţii contractuale, rezultate în urma unei acţiuni sau a unei omisiuni din partea unui operator economic, care are sau ar avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene sau a bugetelor gestionate de către aceasta, din cauza unei cheltuieli nejustificate.
(3)Orice acorduri sau contracte ce decurg din prezentul regulament prevăd monitorizarea şi controale financiare efectuate de către Comisie sau de către oricare dintre reprezentanţii săi autorizaţi, precum şi audituri efectuate de Curtea de Conturi, aceste activităţi putând fi desfăşurate la faţa locului, dacă este necesar.