Titlul i - DOMENIUL DE APLICARE ŞI DEFINIŢII - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
TITLUL I:DOMENIUL DE APLICARE ŞI DEFINIŢII
Art. 1: Domeniul de aplicare
Prezentul regulament stabileşte:
a)normele comune care reglementează plăţile directe;
b)o schemă de sprijin pentru venit acordată agricultorilor (denumită în continuare "schema de plată unică");
c)o schemă de sprijin pentru venit simplificată şi tranzitorie pentru agricultorii din noile state membre astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (g) (denumită în continuare "schema de plată unică pe suprafaţă");
d)scheme de sprijin pentru agricultorii care produc orez, cartofi pentru amidon, plantele proteaginoase, fructe cu coajă tare, seminţe, bumbac, zahăr, fructe şi legume, carne de oaie şi de capră, carne de vită şi mânzat;
e)un cadru care să permită noilor state membre astfel cum sunt definite la articolul 2 litera (g) completarea plăţilor directe.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiţii:
a)"agricultor" înseamnă o persoană fizică sau juridică sau un grup de persoane fizice sau juridice, indiferent de statutul juridic pe care grupul şi membrii săi îl deţin în temeiul dreptului naţional, a cărei exploataţie se află pe teritoriul Comunităţii, aşa cum se menţionează la articolul 299 din tratat şi care desfăşoară o activitate agricolă;
b)"exploataţie" înseamnă ansamblul unităţilor de producţie gestionate de agricultor şi situate pe teritoriul aceluiaşi stat membru;
c)"activitate agricolă" înseamnă producţia, creşterea sau cultivarea de produse agricole, inclusiv recoltarea, mulsul, creşterea şi deţinerea de animale în scopuri agricole sau menţinerea terenurilor în bune condiţii agricole şi de mediu, astfel cum sunt stabilite la articolul 6;
d)"plată directă" înseamnă o plată acordată direct agricultorilor în cadrul uneia dintre schemele de sprijin pentru venit enumerate în anexa I;
e)"plăţi pentru un an calendaristic dat" sau "plăţi în cursul perioadei de referinţă" înseamnă plăţi acordate sau care urmează să fie acordate pentru anul sau anii în cauză, inclusiv toate plăţile care trebuie acordate pentru alte perioade care încep în cursul anului sau anilor calendaristici respectivi;
f)"produse agricole" înseamnă produsele enumerate în anexa I la tratat, cu excepţia produselor pescăreşti, precum şi bumbacul;
g)«noi state membre» înseamnă Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Croaţia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia şi Slovacia;

h)"suprafaţă agricolă" înseamnă orice suprafaţă de teren arabil, păşune permanentă sau culturi permanente.
Art. 3: Finanţarea plăţilor directe
Schemele de sprijin enumerate în anexa 1 la prezentul regulament sunt finanţate în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005.