Art. 54. - Art. 54: Plăţi tranzitorii pentru fructe şi legume - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
Art. 54: Plăţi tranzitorii pentru fructe şi legume
(1)Statele membre pot reţine, până la 31 decembrie 2011, până la 50 % din componenta plafoanelor naţionale prevăzute la articolul 40 care corespund sprijinului pentru producţia tomatelor.
În acest caz şi în limitele plafonului stabilit în conformitate cu articolul 51 alineatul (2), statul membru în cauză acordă agricultorilor o plată anuală suplimentară.
Plata suplimentară se acordă agricultorilor care produc tomate în condiţiile prevăzute în secţiunea 8 din capitolul 1 a titlului IV.
(2)Statele membre pot reţine:
a)până la 31 decembrie 2010, până la 100 % din componenta plafoanelor naţionale prevăzute la articolul 40 din prezentul regulament, care corespund sprijinului pentru producţia recoltelor de fructe şi legume, altele decât culturile anuale menţionate în al treilea paragraf, care sunt furnizate pentru procesare şi care au fost eligibile pe baza schemelor de ajutor stabilite în Regulamentele (CE) nr. 2201/96 şi (CE) nr. 2202/96; şi
b)de la 1 ianuarie 2011 până la 31 decembrie 2012, până la 75 % din componenta plafoanelor naţionale prevăzute la articolul 40 din prezentul regulament, care corespunde sprijinului pentru producţia recoltelor de fructe şi legume, altele decât recoltele anuale menţionate în al treilea paragraf, care sunt furnizate pentru procesare şi care au fost eligibile pe baza schemelor de ajutor stabilite în Regulamentul (CE) nr. 2201/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor transformate pe bază de fructe şi legume (1) şi Regulamentul (CE) nr. 2202/96 al Consiliului din 28 octombrie 1996 de instituire a unui regim de ajutor comunitar pentru producătorii de anumite fructe citrice (2).
(1)JO L 297,21.11.1996, p. 29.
(2)JO L 297,21.11.1996 ,p. 49.
În acest caz şi în limitele plafonului stabilit în conformitate cu articolul 51 alineatul (2) din prezentul regulament, statul membru în cauză acordă agricultorilor o plată anuală suplimentară.
Plata suplimentară se acordă agricultorilor care produc unul sau mai multe din următoarele fructe şi legume, astfel cum este stabilit de statul membru în cauză, în condiţiile prevăzute în secţiunea 8 din capitolul 1 din titlul IV:
a)smochine proaspete,
b)citrice proaspete,
c)struguri de masă,
d)pere,
e)piersici şi nectarine şi
f)prune "d'Ente".
(3)Componenta plafoanelor naţionale menţionate la alineatele (1) şi (2) este cea stabilită în anexa X.