Art. 45. - Art. 45: Reexaminarea drepturilor la plată. - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
Art. 45: Reexaminarea drepturilor la plată.
(1)În circumstanţe justificate în mod corespunzător, statele membre care au introdus schema de plată unică în conformitate cu titlul III, capitolele 1-4 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003, acţionând în conformitate cu principiile generale ale legislaţiei comunitare, pot decide să treacă, începând din sau după 2010, la aproximarea valorii drepturilor la plată.
În cazul în care decizia respectivă se aplică începând din 2010, aceasta se ia înainte de 1 august 2009. În toate celelalte situaţii, decizia se ia înainte de 1 august 2010.
(2)În scopul aplicării primului paragraf al alineatului (1), drepturile de plată pot fi supuse unor modificări anuale progresive în conformitate cu criterii obiective şi nediscriminatorii. În cazul în care modificările duc la o reducere a valorii drepturilor la plată, acestea sunt efectuate în cel puţin trei etape anuale prestabilite.
Reducerea valorii oricărui drept de plată nu depăşeşte, în niciuna din etapele anuale menţionate la primul paragraf, 50 % din diferenţa dintre valoarea sa iniţială şi valoarea finală. În cazul în care reducerea valorii este de mai puţin de 10 % din valoarea iniţială, statele membre pot aplica mai puţin de trei etape.
(3)Statele membre pot decide să aplice prezentul articol:
a)la nivelul geografic corespunzător care este stabilit în conformitate cu criterii obiective şi nediscriminatorii, cum ar fi structura instituţională sau administrativă şi potenţialul agricol; sau
b)în cazul în care se aplică articolul 46 alineatul (4) în regiunea definită în conformitate cu articolul 46 alineatul (2).