Art. 43. - Art. 43: Transferul drepturilor de plată - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
Art. 43: Transferul drepturilor de plată
(1)Drepturile de plată nu pot fi transferate decât unui agricultor stabilit în acelaşi stat membru, cu excepţia moştenirilor sau a moştenirilor anticipate.
Totuşi, chiar şi în cazul moştenirilor sau al moştenirilor anticipate, drepturile de plată nu pot fi utilizate decât în statul membru în care au fost stabilite.
Un stat membru poate decide ca drepturile de plată să nu poată fi transferate sau utilizate decât în cadrul aceleiaşi regiuni.
(2)Drepturile de plată pot fi transferate, cu sau fără terenuri, prin vânzare sau prin orice altă formă de cesiune definitivă. În schimb, este autorizată arendarea sau orice altă tranzacţie similară, cu condiţia ca transferul drepturilor de plată să fie însoţit de transferul unui număr echivalent de hectare eligibile pentru ajutor.
(3)În cazul în care drepturile de plată sunt vândute, cu sau fără terenuri, statele membre, acţionând conform principiilor generale de drept comunitar, pot decide ca o parte a drepturilor de plată vândute să reintre în rezerva naţională sau ca valoarea lor unitară să fie redusă în favoarea rezervei naţionale, în conformitate cu anumite criterii pe care Comisia urmează să le definească în conformitate cu procedura menţionată la articolul 141 alineatul (2).