Art. 29. - Art. 29: Plata - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
Art. 29: Plata
(1)Cu excepţia unor dispoziţii în sens contrar ale prezentul regulament, plăţile din cadrul schemelor de sprijin enumerate în anexa I se efectuează integral către beneficiari.
(2)Plăţile se fac în cel mult două rate pe an, în cursul perioadei care începe la data de 1 decembrie şi se încheie la data de 30 iunie a anului calendaristic următor.
(3)Plăţile din cadrul schemelor de sprijin enumerate în anexa I nu se realizează înainte de finalizarea verificării condiţiilor de eligibilitate, care trebuie efectuată de statul membru conform articolului 20.
(4)Prin derogare de la dispoziţiile alineatului (2) din prezentul articol şi în conformitate cu procedura menţionată la articolul 141 alineatul (2), Comisia poate:
a)să acorde avansuri;
b)dacă situaţia bugetară permite acest lucru, să autorizeze statele membre să plătească avansuri înainte de 1 decembrie în regiunile în care anumite condiţii excepţionale expun agricultorii la mari dificultăţi financiare:
(i)până la 50 % din plăţi, sau
(ii)până la 80 % din plăţi, în cazul în care s-au acordat avansuri.
(5)Prin derogare de la alineatul (2), începând cu 16 octombrie 2014 statele membre pot plăti fermierilor avansuri de până la 50 % din plăţile directe în cadrul schemelor de sprijin enumerate în anexa I în ceea ce priveşte cererile depuse în 2014. În cazul plăţilor pentru carnea de vită şi mânzat, prevăzute în titlul IV capitolul 1 secţiunea 11, statele membre pot majora procentul respectiv până la 80 %.