Art. 130. - Art. 130: Dispoziţii comune pentru plăţile separate - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
Art. 130: Dispoziţii comune pentru plăţile separate
(1)Fondurile puse la dispoziţie pentru acordarea plăţii prevăzute la articolele 126, 127, 128 şi 129 nu sunt incluse în pachetul financiar anual menţionat la articolul 123 alineatul (1). Cu toate acestea, în cazul aplicării articolului 126 alineatul (3), diferenţa dintre plafonul menţionat în anexa XV şi cel aplicat efectiv se include în pachetul financiar anual menţionat la articolul 123 alineatul (1).
(2)Articolul 132 nu se aplică plăţilor separate prevăzute la articolele 127, 128 şi 129. Cu excepţia Bulgariei şi a României, articolul 132 nu se aplică plăţilor separate prevăzute la articolul 126.
(3)În eventualitatea unei moşteniri sau a unei anticipaţii de moştenire, plata separată pentru zahăr menţionate la articolul 126, plata separată pentru fructe şi legume menţionată la articolul 127 şi plata separată pentru fructe de tip bacă menţionată la articolul 129 se acordă agricultorului care a moştenit exploataţia, cu condiţia ca agricultorul să fie eligibil pentru schema de plată unică pe suprafaţă.