Art. 119. - Art. 119: Substanţele interzise în temeiul Directivei 96/22/CE - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
Art. 119: Substanţele interzise în temeiul Directivei 96/22/CE
(1)JO L 125, 23.5.1996, p. 3.
(2)JO L 125, 23.5.1996, p. 10.
În caz de recidivă, în funcţie de gravitatea abaterii, durata perioadei de excludere poate fi prelungită până la cinci ani, începând cu anul în cursul căruia s-a constatat recidiva.
(2)În caz de obstrucţionare din partea proprietarului sau a deţinătorului animalelor în momentul în care se efectuează inspecţii şi se prelevă probele necesare aplicării planurilor naţionale de monitorizare a reziduurilor sau în momentul în care se desfăşoară operaţiunile de anchetă şi de control prevăzute în Directiva 96/23/CE, se aplică sancţiunile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol.