Art. 117. - Art. 117: Norme comune privind primele - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
Art. 117: Norme comune privind primele
Pentru a beneficia de plăţi în temeiul prezentei secţiuni, un animal trebuie să fie identificat şi înregistrat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1760/2000.
Cu toate acestea, un animal este, de asemenea, considerat eligibil pentru plată în cazul în care informaţiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) a doua liniuţă din Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 au fost raportate autorităţii competente în prima zi a perioadei de reţinere a animalului în cauză, astfel cum s-a stabilit în conformitate cu procedura menţionată la articolul 141 alineatul (2) din prezentul regulament.