Art. 10. - Art. 10: Norme speciale privind modularea în noile state membre - Regulamentul 73/19-ian-2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003

Acte UE

Jurnalul Oficial 30L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2014
Art. 10: Norme speciale privind modularea în noile state membre
(1)Articolul 7 se aplică în cazul agricultorilor dintr-un nou stat membru în orice an calendaristic dat numai în cazul în care nivelul plăţilor directe aplicabile în statul membru în cauză pentru anul calendaristic în cauză în temeiul articolului 121 este cel puţin egal cu nivelul aplicabil la acel moment în alte state membre decât noile state membre, luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1).
(2)În cazul în care articolul 7 se aplică agricultorilor dintr-un nou stat membru, procentajul aplicabil în temeiul articolului 7 alineatul (1) este limitat la diferenţa dintre nivelul plăţilor directe aplicabile statului respectiv în temeiul articolului 121 şi nivelul din statele membre altele decât noile state membre, luând în considerare toate reducerile puse în aplicare în temeiul articolului 7 alineatul (1).
(3)Orice sumă care rezultă în urma aplicării articolului 7 alineatele (1) şi (2) se alocă noului stat membru în care a fost obţinută în conformitate cu procedura menţionată la articolul 141 alineatul (2). Sumele în cauză sunt folosite în conformitate cu articolul 69 alineatul (5 a) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.