Art. 29. - Art. 29: Consultarea comitetului - Regulamentul 659/22-mar-1999 DE STABILIRE A NORMELOR DE APLICARE A ARTICOLULUI 108 DIN TRATATUL PRIVIND FUNCŢIONAREA UNIUNII EUROPENE"

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 20 August 2013
Art. 29: Consultarea comitetului
(1)Comisia consultă comitetul înaintea adoptării oricărei dispoziţii de punere în aplicare în temeiul articolului 27.
(2)Consultarea comitetului are loc în cadrul unei reuniuni convocate de Comisie. Proiectele şi documentele care urmează să fie examinate sunt anexate convocării. Reuniunea are loc în termen de cel puţin două luni de la trimiterea convocării. Acest termen poate fi redus în cazuri de urgenţă.
(3)Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului proiectul măsurilor care urmează să fie adoptate. Comitetul emite un aviz privind proiectul, în termenul stabilit de preşedinte în funcţie de urgenţa subiectului în cauză, dacă este necesar prin vot.
(4)Avizul se consemnează în procesul-verbal; în plus, fiecare stat membru are dreptul de a solicita ca poziţia sa să fie consemnată în procesul-verbal. Comitetul poate recomanda publicarea avizului în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
(5)Comisia ţine seama în cea mai mare măsură de avizul emis de comitet. Aceasta informează comitetul asupra modului în care avizul acestuia a fost luat în considerare.