Art. 19. - Art. 19: Transformarea admiterii temporare în admitere permanentă şi decesul sau pierderea unui cal înregistrat - Regulamentul 659/12-apr-2018 privind condiţiile de introducere în Uniune a ecvideelor vii şi a materialului seminal, a ovulelor şi a embrionilor de ecvidee

Acte UE

Jurnalul Oficial 110L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2021
Art. 19: Transformarea admiterii temporare în admitere permanentă şi decesul sau pierderea unui cal înregistrat
(1)În cazul în care operatorul, astfel cum este identificat la rubrica I.7. din DSVCI menţionat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i), transmite o cerere autorităţii competente menţionate la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) sau punctul (iii) sau la articolul 16 alineatul (2) litera (b) în care solicită transformarea admiterii temporare a unui cal înregistrat într-o introducere permanentă, un stat membru poate autoriza respectiva transformare dacă se îndeplinesc următoarele cerinţe:
a)în conformitate cu anexa I, importurile de cai înregistraţi sunt autorizate din ţara terţă sau din partea teritoriului ţării terţe în cauză;
b)autoritatea competentă responsabilă de locul de şedere temporară a respectat următoarele condiţii:
(i)respectiva autoritate competentă a efectuat, cu rezultate satisfăcătoare, controalele necesare pentru verificarea conformităţii cu cerinţele în materie de testare şi de vaccinare pentru importurile de cai înregistraţi din ţara terţă sau din partea teritoriului ţării terţe în cauză menţionate în partea 3 din anexa II;
(ii)respectiva autoritate competentă s-a asigurat că respectivul cal înregistrat a rămas sub supraveghere veterinară oficială în statul membru respectiv până la încheierea unei perioade de trei luni de la data introducerii sale în Uniune indicată în DSVCI menţionat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i).
(2)Autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) sau un punct de control la frontieră desemnat pentru această sarcină de statul membru:
a)încheie admiterea temporară în TRACES, alegând "Transformare în admitere permanentă" în partea III a DSVCI furnizat operatorului în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) sau, în cazul în care a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, cu articolul 16 alineatul (2) litera (c) sau, în cazul în care a existat o reintroducere anterioară după export temporar, cu articolul 18 alineatul (3) litera (c);
b)furnizează operatorului identificat în rubrica I.7 din DSVCI menţionat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) un nou exemplar tipărit al DSVCI menţionat la litera (a) sau un nou DSVCI în care menţiunea "Pentru piaţa internă" este bifată la rubrica I.21;
c)invalidează sau retrage orice formular tipărit al DSVCI furnizat operatorului în conformitate fie cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) fie, în cazul în care a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, cu articolul 16 alineatul (2) litera (c) fie, în cazul în care a existat o reintroducere anterioară după export temporar, cu articolul 18 alineatul (3) litera (c);
d)invalidează sau retrage originalul certificatului de sănătate menţionat la articolul 3 alineatul (1) litera (a).
(3)În cursul perioadei de transformare, operatorul, astfel cum este identificat în rubrica I.7 din DSVCI emis în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) sau cu articolul 18 alineatul (3) litera (b), al calului înregistrat la următoarele măsuri:
a)organizează vizite periodice efectuate şi înregistrate de către un medic veterinar, pentru a verifica dacă calul înregistrat prezintă sau nu semne clinice ale unor posibile boli infecţioase;
b)păstrează evidenţe ale deplasării calului înregistrat şi ale deplasărilor ecvideelor în interiorul şi în exteriorul exploataţiei în care este ţinut calul înregistrat;
c)finalizează procedurile vamale, astfel cum sunt menţionate la articolul 15 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/262;
d)înaintează o cerere în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/262 pentru emiterea unui document de identificare sau pentru adaptarea unui document de identificare existent.
(4)În caz de deces sau de pierdere a unui cal înregistrat admis temporar în Uniune, autoritatea competentă din locul de deces sau de pierdere, la cererea statului membru în cauză şi în strânsă colaborare cu un post de control de frontieră:
a)încheie admiterea temporară în TRACES alegând "Deces/pierdere" în partea III a DSVCI menţionat la articolul 16 alineatul (1) litera (b) punctul (i) sau la articolul 18 alineatul (3) litera (b);
b)invalidează sau retrage orice formular tipărit al DSVCI furnizat operatorului în conformitate fie cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) fie, în cazul în care a existat o deplasare anterioară într-un alt stat membru, cu articolul 16 alineatul (2) litera (c) fie, în cazul în care a existat o reintroducere anterioară după export temporar, cu articolul 18 alineatul (3) litera (c).