Art. 8. - Art. 8: Cumulul - Regulamentul 651/17-iun-2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat

Acte UE

Jurnalul Oficial 187L

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025
Art. 8: Cumulul
(1)Pentru a stabili dacă pragurile de notificare de la articolul 4 şi intensităţile maxime ale ajutoarelor prevăzute la capitolul III sunt respectate, trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de stat acordate pentru activitatea sau proiectul care beneficiază de ajutor.
(2)În cazul în care finanţarea din partea Uniunii gestionată la nivel central de către instituţii, agenţii, întreprinderi comune sau alte organisme ale Uniunii care nu este direct sau indirect sub controlul statului membru este combinată cu ajutor de stat, numai acesta din urmă este analizat pentru a se stabili dacă pragurile de notificare şi intensităţile maxime ale ajutorului sau valorile maxime ale ajutorului sunt respectate, cu condiţia ca valoarea totală a finanţării publice acordate în legătură cu aceleaşi costuri eligibile să nu depăşească rata de finanţare cea mai favorabilă prevăzută în normele aplicabile ale dreptului Uniunii. Prin derogare, finanţarea publică totală pentru proiectele sprijinite de Fondul european de apărare poate ajunge până la valoarea totală a costurilor eligibile ale proiectului, cu condiţia respectării pragurilor de notificare şi a intensităţilor maxime ale ajutorului sau a valorilor maxime ale ajutorului în temeiul prezentului regulament.

(3)Ajutoarele cu costuri eligibile identificabile exceptate prin prezentul regulament pot fi cumulate cu:
a)orice alt ajutor de stat, atât timp cât măsurile respective vizează costuri eligibile identificabile diferite;
b)orice alt ajutor de stat, în legătură cu aceleaşi costuri eligibile, care se suprapun parţial sau integral, numai în cazul în care cumulul respectiv nu duce la depăşirea celui mai ridicat nivel de intensitate a ajutorului sau a celui mai mare cuantum al ajutorului aplicabil respectivului ajutor în temeiul prezentului regulament.
Finanţarea acordată beneficiarilor finali prin intermediul sprijinului din Fondul InvestEU care intră sub incidenţa secţiunii 16 din capitolul III şi costurile acoperite de această finanţare nu se iau în considerare la stabilirea conformităţii cu dispoziţiile privind cumulul prevăzute la prima teză a prezentei litere. În schimb, suma relevantă pentru stabilirea conformităţii cu dispoziţiile privind cumulul de la prima teză a prezentei litere se calculează după cum urmează: în primul rând, valoarea nominală a finanţării care beneficiază de sprijin din Fondul InvestEU se deduce din costurile eligibile totale ale proiectului, obţinându-se costurile eligibile totale rămase; în al doilea rând, ajutorul maxim se calculează prin aplicarea celui mai ridicat nivel de intensitate a ajutorului sau a celui mai mare cuantum al ajutorului numai costurilor eligibile totale rămase.
Nici în ceea ce priveşte articolele în cazul cărora pragul de notificare este exprimat sub forma cuantumului maxim al ajutorului nu se ia în considerare valoarea nominală a finanţării acordate beneficiarilor finali prin intermediul sprijinului din Fondul InvestEU pentru a stabili dacă se respectă pragurile de notificare prevăzute la articolul 4.
Alternativ, în cazul împrumuturilor prioritare sau al garanţiilor pentru împrumuturi prioritare care beneficiază de sprijin din Fondul InvestEU în temeiul secţiunii 16 din capitolul III, echivalentul subvenţie brută al ajutorului aferent unor astfel de împrumuturi sau garanţii furnizate beneficiarilor finali se poate calcula în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) litera (b) sau (c), după caz. Echivalentul subvenţie brută al ajutorului poate fi utilizat pentru a se asigura faptul că, în conformitate cu prima teză a prezentei litere, cumulul cu orice alt ajutor acordat pentru aceleaşi costuri eligibile identificabile nu duce la depăşirea celui mai ridicat nivel de intensitate a ajutorului sau a celui mai mare cuantum al ajutorului aplicabil ajutorului în temeiul prezentului regulament ori la depăşirea pragului de notificare relevant prevăzut în prezentul regulament.

(4)Ajutoarele fără costuri eligibile identificabile exceptate în temeiul articolelor 19b, 20a, 21, 21a, 22 sau 23, al articolului 56e alineatul (5) litera (a) punctul (ii), (iii) sau (iv), al articolului 56e alineatul (10) şi al articolului 56f pot fi cumulate cu orice alte ajutoare de stat cu costuri eligibile identificabile. Ajutoarele fără costuri eligibile identificabile pot fi cumulate cu orice alte ajutoare de stat fără costuri eligibile identificabile până la cel mai ridicat plafon total de finanţare relevant stabilit în condiţiile specifice ale fiecărui caz în prezentul regulament sau într-un alt regulament de exceptare pe categorii de ajutoare ori într-o decizie adoptată de Comisie. Ajutoarele fără costuri eligibile identificabile exceptate în temeiul prezentului regulament pot fi cumulate cu alte ajutoare fără costuri eligibile identificabile acordate pentru remedierea unei perturbări grave a economiei unui stat membru în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din tratat, aprobată printr-o decizie adoptată de Comisie. Ajutoarele fără costuri eligibile identificabile exceptate în temeiul articolului 56e alineatul (5) litera (a) punctul (ii), (iii) sau (iv), al articolului 56e alineatul (10) şi al articolului 56f pot fi cumulate cu alte ajutoare fără costuri eligibile identificabile exceptate în temeiul acestor articole.

(5)Ajutoarele de stat exceptate în temeiul prezentului regulament nu se cumulează cu niciun tip de ajutoare de minimis în raport cu aceleaşi costuri eligibile dacă un astfel de cumul ar conduce la o intensitate a ajutorului care le depăşeşte pe cele prevăzute în capitolul III din prezentul regulament.
(6)Prin derogare de la alineatul (3) litera (b), ajutoarele în favoarea lucrătorilor cu handicap, prevăzute la articolele 33 şi 34, pot fi cumulate cu alte ajutoare exceptate în temeiul prezentului regulament în legătură cu aceleaşi costuri eligibile peste pragul maxim aplicabil în conformitate cu prezentul regulament, cu condiţia ca un astfel de cumul să nu aibă drept rezultat o intensitate a ajutorului care să depăşească 100 % din costurile relevante pentru orice perioadă de angajare a lucrătorilor în cauză.
(7)Prin derogare de la alineatele (1)-(6), pentru a se stabili dacă sunt respectate plafoanele pentru ajutoarele regionale de exploatare din regiunile ultraperiferice, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (4), se iau în considerare doar ajutoarele regionale de exploatare din regiunile ultraperiferice puse în aplicare în temeiul prezentului regulament.