Art. 1. - Art. 1: Domeniul de aplicare - Regulamentul 651/17-iun-2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat

Acte UE

Jurnalul Oficial 187L

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2025
Art. 1: Domeniul de aplicare
(1)Prezentul regulament se aplică următoarelor categorii de ajutoare:
a)schemelor prevăzute în secţiunile 1 (cu excepţia articolului 15), 2 (cu excepţia articolelor 19c şi 19d), 3, 4, 7 (cu excepţia articolului 44) şi 10 din capitolul III din prezentul regulament, în cazul în care bugetul mediu anual al ajutoarelor de stat per stat membru depăşeşte 150 de milioane EUR, după 6 luni de la intrarea lor în vigoare, precum şi ajutoarele puse în aplicare sub formă de produse financiare în temeiul capitolului III secţiunea 16, în cazul în care bugetul mediu anual al ajutoarelor de stat per stat membru depăşeşte 200 milioane EUR, la şase luni de la intrarea lor în vigoare. În cazul ajutoarelor prevăzute în secţiunea 16 din capitolul III din prezentul regulament, numai contribuţiile unui stat membru la compartimentul pentru statele membre al garanţiei UE, menţionat la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1), care sunt alocate unui anumit produs financiar sunt luate în considerare pentru a evalua dacă bugetul mediu anual al ajutoarelor de stat al respectivului stat membru pentru produsul financiar depăşeşte 200 de milioane EUR. Comisia poate hotărî ca prezentul regulament să continue să se aplice pe o perioadă mai lungă pentru oricare dintre aceste scheme de ajutoare după ce a analizat planul de evaluare relevant care i-a fost notificat de statul membru, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a schemei. În cazul în care Comisia a prelungit deja aplicarea prezentului regulament dincolo de primele 6 luni în ceea ce priveşte aceste scheme, statele membre pot decide să prelungească schemele în cauză până la încheierea perioadei de aplicare a prezentului regulament, cu condiţia ca respectivul stat membru să fi prezentat un raport de evaluare în conformitate cu planul de evaluare aprobat de Comisie;
(*1)Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a Programului InvestEU şi de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 (JO L 107, 26.3.2021, p. 30).

b)ajutoare destinate IMM-urilor sub formă de ajutoare pentru investiţii, ajutoare de exploatare şi ajutoare pentru accesul IMM-urilor la finanţare;
c)ajutoare pentru protecţia mediului;
d)ajutoare pentru cercetare, dezvoltare şi inovare;
e)ajutoare pentru formare;
f)ajutoare pentru recrutarea şi încadrarea în muncă a lucrătorilor defavorizaţi şi a lucrătorilor cu handicap;
g)ajutoare destinate reparării daunelor provocate de anumite dezastre naturale;
h)ajutoare sociale pentru transportul rezidenţilor din regiunile îndepărtate;
i)ajutoare pentru infrastructura de bandă largă;
j)ajutoare pentru cultură şi pentru conservarea patrimoniului;
k)ajutoare pentru infrastructurile sportive şi pentru infrastructurile de agrement multifuncţionale;

l)ajutoare pentru infrastructurile locale;
m)ajutoare pentru aeroporturi regionale;

n)ajutoare pentru porturi;
o)ajutoare pentru proiectele de cooperare teritorială europeană şi
p)ajutoare incluse în produsele financiare care beneficiază de sprijin din Fondul InvestEU.

(2)Prezentul regulament nu se aplică:
a)schemelor prevăzute în secţiunile 1 (cu excepţia articolului 15, 2, 3, 4, 7 (cu excepţia articolului 44) şi 10 din capitolul III din prezentul regulament şi ajutoarelor puse în aplicare sub forma produselor financiare prevăzute în secţiunea 16 din capitolul menţionat, dacă bugetul mediu anual al ajutoarelor de stat pe stat membru depăşeşte 150 de milioane EUR, la şase luni după intrarea în vigoare a acestora. În cazul ajutoarelor prevăzute în secţiunea 16 din capitolul III din prezentul regulament, numai contribuţiile unui stat membru la compartimentul pentru statele membre al garanţiei UE, menţionat la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), care sunt alocate unui anumit produs financiar sunt luate în considerare pentru a evalua dacă bugetul mediu anual al ajutoarelor de stat al respectivului stat membru pentru produsul financiar depăşeşte 150 de milioane EUR. Comisia poate hotărî ca prezentul regulament să continue să se aplice pe o perioadă mai lungă pentru oricare dintre aceste scheme de ajutoare după ce a analizat planul de evaluare relevant care i-a fost notificat de statul membru, în termen de 20 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a schemei. În cazul în care Comisia a prelungit deja aplicarea prezentului regulament dincolo de primele şase luni în ceea ce priveşte aceste scheme, statele membre pot decide să prelungească schemele în cauză până la încheierea perioadei de aplicare a prezentului regulament, cu condiţia ca respectivul stat membru să fi prezentat un raport de evaluare în conformitate cu planul de evaluare aprobat de Comisie. Cu toate acestea, ajutoarele regionale acordate în temeiul prezentului regulament se pot prelungi, prin derogare, până la încheierea perioadei de valabilitate a hărţilor ajutoarelor regionale relevante;
(*)Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a Programului InvestEU şi de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 (JO L 107, 26.3.2021, p. 30).

b)oricăror modificări a schemelor menţionate la articolul 1 alineatul (2) litera (a), altele decât modificările care nu pot afecta compatibilitatea schemei de ajutoare în temeiul prezentului regulament sau nu pot să afecteze în mod semnificativ conţinutul planului de evaluare aprobat;
c)ajutoarelor destinate activităţilor legate de exportul către ţări terţe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantităţile exportate, de înfiinţarea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau de alte costuri curente legate de activitatea de export;
d)ajutoarelor condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate.
(3)Prezentul regulament nu se aplică:
a)ajutoarelor acordate în sectorul pescuitului şi acvaculturii, care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (*2), cu excepţia următoarelor:
(*2)Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 şi (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 1);
- ajutoare pentru formare;
- ajutoare pentru accesul IMM-urilor la finanţare;
- ajutoare în domeniul cercetării şi dezvoltării;
- ajutoare pentru inovare acordate IMM-urilor;
- ajutoare pentru lucrătorii defavorizaţi şi pentru lucrătorii cu handicap;
- ajutoare regionale pentru investiţiile în regiuni ultraperiferice;
- scheme de ajutoare regionale de exploatare;
- ajutoare pentru proiectele de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii ("DLRC");
- ajutoare pentru proiectele de cooperare teritorială europeană;
- începând cu 1 iulie 2023, ajutoarele sub formă de reduceri ale taxelor de mediu în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (f) şi al articolului 15 alineatul (3) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului (*3);
(*3)Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii (JO L 283, 31.10.2003, p. 51).
- ajutoare incluse în produsele financiare care beneficiază de sprijin din Fondul InvestEU, cu excepţia operaţiunilor enumerate la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 717/2014 al Comisiei (*4);
(*4)Regulamentul (UE) nr. 717/2014 al Comisiei din 27 iunie 2014 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul pescuitului şi acvaculturii (JO L 190, 28.6.2014, p. 45).
- pentru ajutoarele acordate microîntreprinderilor sub formă de intervenţii publice privind furnizarea de energie electrică, gaze sau căldură, menţionate la articolul 19c;
- pentru ajutoarele acordate IMM-urilor sub forma unor intervenţii publice temporare privind furnizarea de energie electrică, gaze sau căldură produsă din gaze naturale sau energie electrică pentru a atenua impactul creşterii preţurilor în urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei menţionat la articolul 19d;

b)ajutoarelor acordate în sectorul producţiei agricole primare, cu excepţia ajutoarelor regionale pentru investiţii în regiunile ultraperiferice, a schemelor de ajutoare regionale de exploatare, a ajutoarelor pentru consultanţă în favoarea IMM-urilor, a ajutoarelor pentru finanţare de risc, a ajutoarelor pentru cercetare şi dezvoltare, a ajutoarelor pentru inovare destinate IMM-urilor, a ajutoarelor de mediu, a ajutoarelor pentru formare, a ajutoarelor pentru lucrătorii defavorizaţi şi pentru lucrătorii cu handicap, a ajutoarelor pentru proiectele de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii (DLRC), a ajutoarelor pentru proiectele de cooperare teritorială europeană, a ajutoarelor incluse în produse financiare sprijinite de Fondul InvestEU, a ajutoarelor pentru microîntreprinderi sub formă de intervenţii publice privind furnizarea de energie electrică, gaze sau căldură, astfel cum se menţionează la articolul 19c, şi a ajutoarelor pentru IMM-uri sub forma unor intervenţii publice temporare privind furnizarea de energie electrică, gaze sau căldură produsă din gaze naturale sau energie electrică pentru a atenua impactul creşterii preţurilor în urma războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, astfel cum se menţionează la articolul 19d;

c)ajutoarelor acordate în sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:
(i)atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile respective;
(ii)atunci când ajutoarele sunt condiţionate de transferarea lor parţială sau integrală către producătorii primari;

d)ajutoarelor pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, astfel cum sunt reglementate de Decizia 2010/787/UE a Consiliului (**);
(**)Decizia 2010/787/UE a Consiliului din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive (JO L 336, 21.12.2010, p. 24).

e)categoriilor de ajutoare regionale la care se referă articolul 13.
În cazul în care o întreprindere îşi desfăşoară activitatea atât în sectoarele excluse menţionate la literele (a), (b) sau (c) din primul paragraf, cât şi în sectoarele care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, prezentul regulament se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste ultime sectoare sau activităţi, cu condiţia ca statele membre să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităţilor sau o distincţie între costuri, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse nu beneficiază de ajutoarele acordate în conformitate cu prezentul regulament.
(4)Prezentul regulament nu se aplică:
a)schemelor de ajutoare care nu exclud în mod explicit plata unui ajutor individual acordat unei întreprinderi care face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat, emis în urma unei decizii anterioare a Comisiei prin care un ajutor acordat de acelaşi stat membru a fost declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa internă, cu excepţia schemelor de ajutoare destinate reparării daunelor provocate de anumite dezastre naturale şi a schemelor de ajutoare care intră sub incidenţa articolului 19b, a secţiunii 2a, precum şi a secţiunii 16 din capitolul III;
b)ajutoarelor ad-hoc acordate unei întreprinderi menţionate la litera (a);
c)ajutoarelor acordate întreprinderilor aflate în dificultate, cu excepţia schemelor de ajutoare destinate reparării daunelor provocate de anumite dezastre naturale, a schemelor de ajutoare la înfiinţare, a schemelor de ajutoare regionale de exploatare, a schemelor de ajutoare care intră sub incidenţa articolului 19b, a ajutoarelor pentru IMM-uri acordate în temeiul articolului 56f şi a ajutoarelor acordate intermediarilor financiari în temeiul articolelor 16, 21, 22 şi 39, precum şi în temeiul secţiunii 16 din capitolul III, cu condiţia ca întreprinderile aflate în dificultate să nu beneficieze de un tratament mai favorabil decât alte întreprinderi. Cu toate acestea, prezentul regulament se aplică, prin derogare, întreprinderilor care nu se aflau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care au devenit întreprinderi aflate în dificultate în perioada 1 ianuarie 2020-31 decembrie 2021.

(5)Prezentul regulament nu se aplică măsurilor de ajutor de stat care implică, prin ele însele, prin condiţiile asociate lor sau prin metoda lor de finanţare, o încălcare nedisociabilă a dreptului Uniunii, în special:
a)măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiţionată de obligaţia ca beneficiarul să îşi aibă sediul în statul membru relevant sau să fie stabilit cu preponderenţă în statul membru respectiv; Cu toate acestea, cerinţa de a avea un sediu sau o sucursală în statul membru care acordă ajutorul la momentul plăţii ajutorului este permisă.
b)măsurilor de ajutor în cazul cărora acordarea de ajutoare este condiţionată de obligaţia ca beneficiarul să utilizeze bunuri produse la nivel naţional sau servicii naţionale;
c)măsurilor de ajutor care limitează posibilitatea ca beneficiarii să exploateze în alte state membre rezultatele obţinute din cercetare, dezvoltare şi inovare.
(6)Capitolul III secţiunea 7 din prezentul regulament nu se aplică măsurilor de ajutor de stat pentru producţia de energie nucleară.