Art. 65. - Art. 65: Amenzi - Regulamentul 648/04-iul-2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii

Acte UE

Jurnalul Oficial 201L

În vigoare
Versiune de la: 27 Iunie 2025 până la: 29 Ianuarie 2027
Art. 65: Amenzi
(1)Atunci când, în conformitate cu articolul 64 alineatul (5), AEVMP constată faptul că un registru central de tranzacţii a săvârşit, cu intenţie sau din neglijenţă, una dintre încălcările enumerate în anexa I, aceasta adoptă o decizie de aplicare a unei amenzi în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.
O încălcare săvârşită de un registru central de tranzacţii este considerată ca fiind săvârşită cu intenţie dacă AEVMP a descoperit factori obiectivi care demonstrează faptul că registrul sau conducerea superioară a acestuia a acţionat în mod deliberat pentru a săvârşi încălcarea respectivă.

(2)Cuantumurile de bază pentru amenzile menţionate la alineatul (1) se încadrează între următoarele limite:
a)pentru încălcările menţionate în anexa I secţiunea I litera (c), în anexa I secţiunea II literele (c)-(g) şi în anexa I secţiunea III literele (a) şi (b), cuantumurile amenzilor sunt de minimum 10 000 EUR şi nu depăşesc 200 000 EUR;

b)pentru încălcările menţionate în anexa I secţiunea I literele (a), (b) şi (d)-(k) şi în anexa I secţiunea II literele (a), (b) şi (h), cuantumurile amenzilor sunt de minimum 5 000 EUR şi de maximum 100 000 EUR.
c)pentru încălcările menţionate în anexa I secţiunea IV, cuantumul amenzilor este de minimum 5 000 EUR şi de maximum 10 000 EUR.

(3)Cuantumurile de bază stabilite la alineatul (2) se ajustează, dacă este necesar, ţinându-se seama de circumstanţele agravante sau atenuante, în conformitate cu coeficienţii relevanţi stabiliţi în anexa II.
Coeficienţii agravanţi relevanţi se aplică unul câte unul la cuantumul de bază. În cazul în care sunt aplicabili mai mulţi coeficienţi agravanţi, diferenţa dintre cuantumul de bază şi cuantumul care rezultă în urma aplicării fiecărui coeficient agravant în parte se adaugă la cuantumul de bază.
Coeficienţii atenuanţi relevanţi se aplică unul câte unul la cuantumul de bază. În cazul în care sunt aplicabili mai mulţi coeficienţi atenuanţi, diferenţa dintre cuantumul de bază şi cuantumul care rezultă în urma aplicării fiecărui coeficient atenuant în parte se scade din cuantumul de bază.
(4)Fără a aduce atingere alineatelor (2) şi (3), valoarea amenzii nu depăşeşte 20 % din cifra de afaceri anuală a registrului central de tranzacţii în cauză, obţinută în exerciţiul financiar precedent, dar, în cazul în care registrul a obţinut direct sau indirect un beneficiu financiar în urma încălcării, cuantumul amenzii este cel puţin egal cu respectivul beneficiu.
În cazul în care o faptă sau o omisiune a unui registru central de tranzacţii constituie mai mult de o încălcare dintre cele enumerate în anexa I, se aplică numai cuantumul cel mai ridicat al amenzii, calculat în conformitate cu alineatele (2) şi (3), pentru una dintre încălcările respective.