Art. 62. - Art. 62: Investigaţii generale - Regulamentul 648/04-iul-2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii
Acte UE
Jurnalul Oficial 201L
În vigoare Versiune de la: 27 Iunie 2025 până la: 29 Ianuarie 2027
Art. 62: Investigaţii generale
(1)Pentru a-şi îndeplini sarcinile în temeiul prezentului regulament, AEVMP poate efectua toate investigaţiile necesare cu privire la persoanele menţionate la articolul 61 alineatul (1). În acest scop, funcţionarii AEVMP şi alte persoane autorizate de aceasta sunt împuternicite:
a)să examineze toate evidenţele, datele, procedurile şi orice alte materiale relevante pentru executarea atribuţiilor sale, indiferent de suportul pe care sunt stocate;
b)să facă sau să obţină copii certificate ale acestor evidenţe, date, proceduri şi alte materiale sau extrase din acestea;
c)să convoace orice persoană menţionată la articolul 61 alineatul (1) sau reprezentanţii acesteia sau membrii personalului său şi să le solicite explicaţii verbale sau scrise cu privire la fapte sau documente referitoare la obiectul şi scopul inspecţiei şi să înregistreze răspunsurile;
d)să chestioneze orice altă persoană fizică sau juridică, care îşi dă acordul în acest sens, în scopul colectării de informaţii referitoare la obiectul unei investigaţii;
e)să solicite înregistrări ale convorbirilor telefonice şi ale schimburilor de date.
(2)Funcţionarii şi alte persoane autorizate de AEVMP pentru efectuarea investigaţiilor menţionate la alineatul (1) îşi exercită competenţele pe baza prezentării unei autorizaţii scrise în care se specifică obiectul şi scopul investigaţiei. De asemenea, autorizaţia respectivă menţionează penalităţile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 66 aplicabile în cazul în care evidenţele, datele, procedurile şi orice alte materiale solicitate sau răspunsurile la întrebările adresate persoanelor menţionate la articolul 61 alineatul (1) nu sunt furnizate ori sunt incomplete, precum şi amenzile prevăzute la articolul 65 în coroborare cu anexa I secţiunea IV litera (b), aplicabile în cazul furnizării unor răspunsuri incorecte sau care induc în eroare la întrebările adresate persoanelor menţionate la articolul 61 alineatul (1).
(3)Persoanele menţionate la articolul 61 alineatul (1) sunt obligate să se supună investigaţiilor dispuse în baza unei decizii a AEVMP. Decizia specifică obiectul şi scopul investigaţiei, penalităţile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 66, căile de atac disponibile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1095/2010, precum şi dreptul de a solicita controlul legalităţii deciziei de către Curtea de Justiţie.
(4)În timp util înainte de investigaţie, AEVMP informează autoritatea competentă din statul membru pe al cărui teritoriu urmează să se desfăşoare investigaţia cu privire la investigaţia preconizată şi la identitatea persoanelor autorizate. La solicitarea AEVMP, funcţionarii autorităţii competente în cauză oferă asistenţă respectivelor persoane autorizate în îndeplinirea sarcinilor lor. De asemenea, funcţionarii autorităţii competente pot, la cerere, să participe la investigaţii.
(5)În cazul în care o solicitare a evidenţelor privind convorbirile telefonice sau privind schimburile de date menţionată la alineatul (1) litera (e) necesită ca o autoritate competentă naţională să fie autorizată de către o autoritate judiciară în conformitate cu normele interne, ESMA solicită, de asemenea, o astfel de autorizaţie. De asemenea, ESMA poate solicita o astfel de autorizaţie şi ca măsură de precauţie.
(6)Atunci când este solicitată autorizaţia menţionată la alineatul (5), autoritatea judiciară naţională verifică dacă decizia AEVMP este autentică şi dacă măsurile coercitive preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive, având în vedere obiectul investigaţiilor. Atunci când verifică proporţionalitatea măsurilor coercitive, autoritatea judiciară naţională poate solicita AEVMP explicaţii detaliate referitoare, în special, la motivele AEVMP de a suspecta că a avut loc o încălcare a prezentului regulament, la gravitatea presupusei încălcări şi la natura implicării persoanei care face obiectul măsurilor coercitive. Cu toate acestea, autoritatea judiciară naţională nu pune în discuţie necesitatea investigaţiei şi nici nu poate solicita să i se furnizeze informaţii din dosarul AEVMP. Controlul legalităţii deciziei AEVMP este numai de competenţa Curţii de Justiţie în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.