Art. 47. - Art. 47: Politica de investiţii - Regulamentul 648/04-iul-2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii

Acte UE

Jurnalul Oficial 201L

În vigoare
Versiune de la: 27 Iunie 2025 până la: 29 Ianuarie 2027
Art. 47: Politica de investiţii
(1)O CPC îşi investeşte resursele financiare numai în numerar sau în instrumente financiare foarte lichide, cu un risc de piaţă şi de credit minim. Investiţiile unei CPC trebuie să poată fi lichidate rapid, cu un efect negativ minim asupra preţurilor.
(2)Capitalul unei CPC, inclusiv rezultatul reportat şi rezervele sale, care nu este investit în conformitate cu alineatul (1) nu se ia în considerare în sensul articolului 16 alineatul (2) sau al articolului 45 alineatul (4).
(3)Instrumentele financiare depuse ca marje sau drept contribuţii la fondul de garantare se depozitează, atunci când este posibil, la operatori ai sistemelor de decontare a titlurilor de valoare care garantează protecţia deplină a instrumentelor financiare respective. Ca alternativă, pot fi utilizate alte mecanisme cu grad mare de siguranţă convenite cu instituţii financiare autorizate.
(4)Depunerile de fonduri băneşti ale unei CPC se realizează prin mecanisme cu grad mare de siguranţă convenite cu instituţii financiare autorizate sau, în mod alternativ, prin recurgerea la facilităţi de depozit permanent oferite de băncile centrale sau la alte mijloace comparabile asigurate de băncile centrale.
(5)În cazul în care o CCP efectuează un depozit de active pe lângă o parte terţă, aceasta se asigură că activele aparţinând membrilor compensatori pot fi identificate separat de activele aparţinând CPC şi de activele aparţinând respectivei părţi terţe, prin intermediul unor conturi intitulate diferit în registrele contabile ale părţii terţe sau prin orice alte măsuri echivalente care să ducă la asigurarea aceluiaşi nivel de protecţie. O CPC are acces rapid la instrumentele financiare în caz de necesitate.
(6)O CPC nu îşi investeşte capitalul sau sumele care rezultă din cerinţele prevăzute la articolele 41, 42, 43 sau 44 în propriile sale titluri de valoare sau în cele ale întreprinderii-mamă sau ale filialei sale.
(7)O CPC ţine cont de expunerile sale globale la riscul de credit faţă de debitorii individuali atunci când ia decizii de investiţii şi se asigură că expunerea globală faţă de oricare debitor individual se încadrează în limitele de concentrare acceptabile.
(8)Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, după consultarea cu ABE şi SEBC, AEVMP elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează instrumentele financiare care pot fi considerate foarte lichide şi cu un risc de credit şi de piaţă minim în sensul alineatului (1), mecanismele cu grad ridicat de siguranţă menţionate la alineatele (3) şi (4) şi limitele de concentrare menţionate la alineatul (7).
AEVMP înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 30 septembrie 2012.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.