Art. 25f. - Art. 25 f : Solicitare de informaţii - Regulamentul 648/04-iul-2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii
Acte UE
Jurnalul Oficial 201L
În vigoare Versiune de la: 27 Iunie 2025 până la: 29 Ianuarie 2027
Art. 25f: Solicitare de informaţii
(1)ESMA le poate solicita, printr-o cerere simplă sau printr-o decizie, CPC recunoscute şi părţilor terţe conexe cărora CPC respective le-au externalizat funcţii sau activităţi operaţionale să furnizeze toate informaţiile necesare pentru ca ESMA să monitorizeze furnizarea de către CPC-urile respective a serviciilor şi activităţilor de compensare în Uniune şi să îşi exercite atribuţiile care îi revin în temeiul prezentului regulament.
Informaţiile menţionate la primul paragraf şi solicitate printr-o cerere simplă pot avea caracter periodic sau unic.
(2)Atunci când trimite o cerere simplă în vederea obţinerii de informaţii în temeiul alineatului (1), ESMA indică toate elementele de mai jos:
a)trimiterea la prezentul articol ca temei juridic al solicitării sale;
b)scopul solicitării;
c)informaţiile solicitate;
d)termenul pentru transmiterea informaţiilor;
e)informează persoana de la care sunt solicitate informaţiile cu privire la faptul că nu este obligată să furnizeze informaţiile, dar că, în cazul unui răspuns voluntar la cerere, informaţiile furnizate nu trebuie să fie incorecte sau să inducă în eroare;
f)amenda prevăzută la articolul 25j coroborat cu anexa III secţiunea V litera (a) pentru situaţiile în care răspunsurile la întrebările adresate sunt incorecte sau induc în eroare.
(3)Atunci când impune printr-o decizie furnizarea de informaţii în temeiul alineatului (1), ESMA indică toate elementele următoare:
a)trimiterea la prezentul articol ca temei juridic al solicitării sale;
b)scopul solicitării;
c)informaţiile solicitate;
d)termenul pentru transmiterea informaţiilor;
e)penalităţile cu titlu cominatoriu prevăzute la articolul 25k aplicabile pentru situaţiile în care informaţiile transmise în urma solicitării sunt incomplete;
f)amenda prevăzută la articolul 25j coroborat cu anexa III secţiunea V litera (a) pentru nefurnizarea informaţiilor solicitate sau pentru situaţiile în care răspunsurile la întrebările adresate sunt incorecte sau induc în eroare; şi
g)dreptul de a contesta decizia în faţa comisiei de apel a ESMA şi de a solicita controlul legalităţii deciziei de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (denumită în continuare «Curtea de Justiţie»), în conformitate cu articolele 60 şi 61 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(4)Persoanele menţionate la alineatul (1) sau reprezentanţii acestora şi, în cazul persoanelor juridice sau al asociaţiilor fără personalitate juridică, persoanele autorizate prin lege sau prin statut să le reprezinte, furnizează informaţiile solicitate. Avocaţii autorizaţi în mod corespunzător să acţioneze pot furniza informaţiile în numele clienţilor lor. Aceştia din urmă au în continuare întreaga responsabilitate în cazul în care informaţiile furnizate sunt incomplete, incorecte sau induc în eroare.
(5)ESMA transmite fără întârziere o copie a cererii simple sau a deciziei sale autorităţii competente relevante din ţara terţă pe teritoriul căreia sunt domiciliate sau stabilite persoanele menţionate la alineatul (1) vizate de cererea de informaţii.