Art. 14. - Art. 14: Autorizarea CPC - Regulamentul 648/04-iul-2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii

Acte UE

Jurnalul Oficial 201L

În vigoare
Versiune de la: 27 Iunie 2025 până la: 29 Ianuarie 2027
Art. 14: Autorizarea CPC
(1)Atunci când o persoană juridică stabilită în Uniune intenţionează să presteze servicii de compensare în calitate de CPC, aceasta înaintează o cerere de autorizare autorităţii competente a statului membru în care este stabilită (denumită în continuare "autoritatea competentă a CPC"), în conformitate cu procedura stabilită la articolul 17.
(2)Odată ce a fost acordată în conformitate cu articolul 17, autorizaţia este valabilă pentru întregul teritoriu al Uniunii.
(3)Autorizaţia menţionată la alineatul (1) se acordă pentru serviciile şi activităţile legate de compensare şi precizează serviciile sau activităţile pentru care CPC este autorizată să presteze sau să desfăşoare servicii de compensare, inclusiv clasele de instrumente financiare derivate, titluri de valoare, alte instrumente financiare sau instrumente nefinanciare acoperite de o astfel de autorizaţie.
O entitate care solicită autorizarea ca CPC pentru compensarea de instrumente financiare include în cererea sa clasele de instrumente nefinanciare adecvate pentru compensare pe care o astfel de CPC intenţionează să le compenseze.

(4)CPC respectă în orice moment condiţiile impuse pentru autorizare.
CPC aduce imediat la cunoştinţa autorităţii competente toate modificările importante care afectează condiţiile de autorizare.
(5)Autorizarea menţionată la alineatul (1) nu împiedică statele membre să adopte sau să continue să aplice cerinţe suplimentare în ceea ce priveşte CPC stabilite pe teritoriul lor, inclusiv anumite cerinţe de autorizare în temeiul Directivei 2006/48/CE.
(6)ESMA elaborează, în strânsă cooperare cu SEBC, proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează lista documentelor necesare care trebuie să însoţească o cerere de autorizare astfel cum este menţionată la alineatul (1) şi informaţiile pe care trebuie să le conţină astfel de documente pentru a se demonstra că CPC solicitantă respectă toate cerinţele relevante din prezentul regulament.
ESMA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 25 decembrie 2025.
Se deleagă Comisiei competenţa de a completa prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(7)ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în care precizează formatul electronic al cererii care trebuie să fie depusă prin intermediul bazei de date centrale pentru autorizarea menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol.
ESMA înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf până la 25 decembrie 2025.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.