Art. 43. - Art. 43: Măsuri în caz de nerespectare a cerinţelor privind animalele vii - Regulamentul 627/15-mar-2019 de stabilire a unor modalităţi practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce priveşte controalele oficiale

Acte UE

Jurnalul Oficial 131L

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 43: Măsuri în caz de nerespectare a cerinţelor privind animalele vii
1.Medicul veterinar oficial verifică respectarea de către operatorul din sectorul alimentar a obligaţiilor care decurg din secţiunea I capitolul IV punctul 3 din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 pentru a oferi garanţii că animalele acceptate la sacrificare pentru consumul uman sunt corect identificate. Este necesar ca acesta să se asigure că animalele a căror identitate nu este verificabilă sunt sacrificate separat şi declarate improprii pentru consumul uman. În cazul în care medicul veterinar oficial consideră că este necesar, trebuie efectuate controale oficiale în exploataţia de origine.
2.Medicul veterinar oficial se asigură că animalele care prezintă un risc inacceptabil de contaminare a cărnii în timpul sacrificării, astfel cum se prevede la articolul 11 alineatul (4), nu sunt sacrificate pentru consumul uman cu excepţia cazului în care sunt curăţate în prealabil.
3.Medicul veterinar oficial se asigură că animalele afectate de o boală sau care prezintă o stare patologică transmisibilă animalelor sau oamenilor în timpul manipulării sau la consumarea cărnii acestora şi, de regulă, animalele care prezintă simptome clinice de boală sistemică sau de emaciere sau orice altă stare patologică din cauza căreia carnea devine improprie consumului uman nu sunt sacrificate pentru consumul uman. Este necesar ca aceste animale să fie sacrificate separat, în condiţii care să nu permită contaminarea celorlalte animale sau carcase, şi să fie declarate improprii pentru consumul uman.
4.Medicul veterinar oficial amână sacrificarea animalelor suspecte de a fi afectate de o boală sau care prezintă o stare patologică putând avea efecte nocive asupra sănătăţii umane sau animale. Aceste animale trebuie să fie supuse unei examinări ante-mortem detaliate de către medicul veterinar oficial în vederea stabilirii unui diagnostic. De asemenea, medicul veterinar oficial poate hotărî completarea inspecţiei post-mortem cu o prelevare de probe şi teste de laborator. Dacă este necesar pentru evitarea contaminării altor loturi de carne, animalele sunt sacrificate separat sau la încheierea operaţiunilor normale de sacrificare, luându-se toate celelalte precauţii necesare.
5.Medicul veterinar oficial se asigură că animalele care pot conţine reziduuri de substanţe farmacologic active interzise sau neautorizate sau reziduuri de substanţe farmacologic active autorizate, pesticide sau contaminanţi care depăşesc nivelurile stabilite în conformitate cu legislaţia Uniunii sunt tratate în conformitate cu articolele 16-19 din Directiva 96/23/CE.
6.Medicul veterinar oficial impune condiţiile în care trebuie să fie tratate animalele în cadrul unui plan specific de eradicare sau de combatere a unei anumite boli, cum este bruceloza sau tuberculoza, sau agenţi zoonotici precum salmonela, sub directa supraveghere a acestuia. Autorităţile competente determină condiţiile în care pot fi sacrificate aceste animale. Aceste condiţii sunt destinate să reducă la minimum riscul de contaminare a celorlalte animale şi a cărnii acestor animale.
În general, animalele prezentate pentru sacrificare într-un abator trebuie să fie sacrificate în acel loc. Cu toate acestea, în circumstanţe excepţionale, cum este o defecţiune gravă la echipamentul de sacrificare, medicul veterinar oficial poate autoriza deplasări directe spre un alt abator.
În cazul în care, în cursul inspecţiei ante-mortem la exploataţia de origine, se constată neconformitatea care are ca rezultat un risc pentru sănătatea animală sau umană sau bunăstarea animalelor, medicul veterinar oficial nu va permite transportul animalelor către abator şi se vor aplica măsurile corespunzătoare privind comunicarea rezultatelor inspecţiei în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) litera (b) punctele (i) şi (iii).