Art. 41. - Art. 41: Măsuri în caz de neconformitate înregistrată în informaţiile privind lanţul alimentar - Regulamentul 627/15-mar-2019 de stabilire a unor modalităţi practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce priveşte controalele oficiale

Acte UE

Jurnalul Oficial 131L

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 41: Măsuri în caz de neconformitate înregistrată în informaţiile privind lanţul alimentar
1.Medicul veterinar oficial se asigură că operatorul abatorului nu acceptă animalele destinate sacrificării în cazul în care informaţiile privind lanţul alimentar sau orice alte înregistrări, documente sau informaţii care le însoţesc indică faptul că:
(a)animalele provin dintr-o exploataţie de origine sau dintr-o regiune unde sunt interzise deplasările de animale sau fac obiectul altor restricţii din motive de sănătate animală sau umană;
(b)normele privind utilizarea medicamentelor de uz veterinar nu au fost respectate, animalele au fost tratate cu substanţe interzise sau neautorizate, sau limitele legale pentru reziduurile chimice sau contaminanţi nu au fost respectate; sau
(c)este prezentă orice altă condiţie care poate periclita sănătatea umană sau animală.
2.În cazul în care animalele se află deja la abator, acestea trebuie să fie sacrificate separat şi declarate improprii pentru consumul uman, asigurându-se luarea unor precauţii pentru protejarea sănătăţii umane şi animale. În cazul în care medicul veterinar oficial consideră că este necesar, trebuie efectuate controale oficiale în exploataţia de origine.