Art. 33. - Art. 33: Modalităţi practice pentru controalele oficiale privind prezenţa tuberculozei în cadrul inspecţiei post-mortem - Regulamentul 627/15-mar-2019 de stabilire a unor modalităţi practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2074/2005 al Comisiei în ceea ce priveşte controalele oficiale

Acte UE

Jurnalul Oficial 131L

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2025
Art. 33: Modalităţi practice pentru controalele oficiale privind prezenţa tuberculozei în cadrul inspecţiei post-mortem
1.În cazul în care animalele prezintă o reacţie pozitivă sau neconcludentă la tuberculină sau în cazul care există alte motive pentru suspectarea unei infecţii, acestea trebuie să fie sacrificate sau manipulate separat faţă de celelalte animale, luându-se toate precauţiile necesare pentru evitarea riscului de contaminare a celorlalte carcase, a liniei de producţie şi a personalului prezent în abator sau unitatea de prelucrare a vânatului.

2.Toată carnea care provine de la animale la care inspecţia post-mortem a pus în evidenţă leziuni localizate similare leziunilor tuberculoase în mai multe organe sau părţi ale carcasei trebuie să fie declarată improprie pentru consumul uman. Cu toate acestea, în cazul în care a fost evidenţiată o leziune tuberculoasă în ganglionii limfatici ai aceluiaşi organ sau în aceeaşi parte a carcasei, numai organul afectat sau această parte a carcasei şi ganglionii limfatici asociaţi trebuie să fie declaraţi improprii pentru consumul uman.