Art. 98. - Art. 98: Responsabilităţile şi atribuţiile centrelor de referinţă ale Uniunii Europene pentru autenticitatea şi integritatea lanţului agroalimentar - Regulamentul 625/15-mar-2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 şi (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 şi (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului şi a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE şi 2008/120/CE ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 şi (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE şi 97/78/CE ale Consiliului şi a Deciziei 92/ 438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale)

Acte UE

Jurnalul Oficial 95L

În vigoare
Versiune de la: 3 Martie 2025
Art. 98: Responsabilităţile şi atribuţiile centrelor de referinţă ale Uniunii Europene pentru autenticitatea şi integritatea lanţului agroalimentar
Centrele de referinţă ale Uniunii Europene pentru autenticitatea şi integritatea lanţului agroalimentar au următoarele atribuţii de sprijin, în măsura în care acestea sunt incluse în programele de activitate anuale sau multianuale ale centrelor de referinţă care au fost stabilite în conformitate cu obiectivele şi priorităţile programelor de activitate relevante adoptate de către Comisie, în conformitate cu articolul 36 din Regulamentul (UE) nr. 652/2014:
(a)furnizarea de cunoştinţe de specialitate în ceea ce priveşte autenticitatea şi integritatea lanţului agroalimentar şi metodele de depistare a cazurilor de încălcare a normelor menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament prin practici înşelătoare sau frauduloase, în legătură cu ştiinţele medico-legale aplicate în domeniile reglementate de aceste norme;
(b)furnizarea unor analize specifice menite să identifice segmentele din lanţul agroalimentar care pot face obiectul încălcării normelor menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament prin practici înşelătoare sau frauduloase şi acordarea de asistenţă la elaborarea de tehnici şi de protocoale pentru controalele oficiale specifice;
(c)în cazul în care este necesar, îndeplinirea atribuţiilor menţionate la articolul 94 alineatul (2) literele (a)-(h) din prezentul regulament, evitând suprapunerea cu atribuţiile laboratoarelor de referinţă ale Uniunii Europene desemnate în conformitate cu articolul 93 din prezentul regulament;
(d)în cazul în care este necesar, constituirea şi menţinerea culegerilor sau băncilor de date cu materiale de referinţă autentificate, care să fie utilizate pentru a detecta încălcări ale normelor menţionate la articolul 1 alineatul (2) din prezentul regulament prin practici înşelătoare sau frauduloase;
(e)diseminarea rezultatelor cercetărilor şi inovaţiilor tehnice din domeniile care intră în domeniul lor de competenţă.