Art. 14. - Art. 14: Metodele şi tehnicile de control oficial - Regulamentul 625/15-mar-2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 şi (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 şi (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului şi a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE şi 2008/120/CE ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 şi (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE şi 97/78/CE ale Consiliului şi a Deciziei 92/ 438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale)

Acte UE

Jurnalul Oficial 95L

În vigoare
Versiune de la: 3 Martie 2025
Art. 14: Metodele şi tehnicile de control oficial
Metodele şi tehnicile de control oficiale includ, după caz:
(a)o examinare a controalelor pe care operatorii le deţin şi a rezultatelor obţinute;
(b)o inspecţie:
(i)a echipamentelor, a mijloacelor de transport, a sediilor şi a altor locuri pe care le controlează, precum şi a împrejurimilor acestora;
(ii)a animalelor şi bunurilor, inclusiv a bunurilor semifinite, a materiilor prime, a ingredientelor, a adjuvanţilor tehnologici şi a altor produse utilizate pentru prepararea şi producerea de bunuri sau pentru hrănirea sau tratarea animalelor;
(iii)a produselor şi procedeelor de curăţare şi de întreţinere;
(iv)a trasabilităţii, a etichetării, a prezentării, a publicităţii şi a materialelor de ambalare relevante, inclusiv a materialelor destinate să intre în contact cu alimentele;
(c)controale privind condiţiile de igienă la sediile operatorilor;
(d)o evaluare a procedurilor privind bunele practici de fabricaţie, bunele practici de igienă, bunele practici agricole şi a procedurilor bazate pe principiile analizei riscurilor şi a punctelor critice de control (HACCP);
(e)o examinare a documentelor, a rapoartelor de trasabilitate şi a altor înregistrări care pot fi relevante pentru evaluarea respectării normelor menţionate la articolul 1 alineatul (2), inclusiv, dacă este cazul, documente de însoţire a alimentelor, a furajelor şi a oricăror substanţe sau materiale care intră sau ies dintr-o unitate;
(f)interviuri cu operatorii şi cu personalul acestora;
(g)verificarea măsurătorilor efectuate de operator şi a altor rezultate ale testării;
(h)eşantionare, analiză, diagnosticare şi teste;
(i)audituri ale operatorilor;
(j)orice altă activitate necesară în vederea identificării cazurilor de neconformitate.