Art. 125. - Art. 125: Informaţii privind sistemele de control ale ţărilor terţe - Regulamentul 625/15-mar-2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 şi (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 şi (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului şi a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE şi 2008/120/CE ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 şi (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE şi 97/78/CE ale Consiliului şi a Deciziei 92/ 438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale)

Acte UE

Jurnalul Oficial 95L

În vigoare
Versiune de la: 3 Martie 2025
Art. 125: Informaţii privind sistemele de control ale ţărilor terţe
(1)Comisia solicită ţărilor terţe care intenţionează să exporte animale şi bunuri în Uniune să furnizeze următoarele informaţii, exacte şi actualizate, cu privire la modul general de organizare şi gestionare a sistemelor de control sanitar şi fitosanitar de pe teritoriul acestora:
a)orice norme sanitare sau fitosanitare adoptate sau propuse pe teritoriul lor;
b)procedurile de evaluare a riscului şi factorii care s-au luat în considerare pentru evaluarea riscurilor şi pentru stabilirea nivelului adecvat de protecţie sanitară sau fitosanitară;
c)orice proceduri şi mecanisme de control şi inspecţie, inclusiv cu privire la animalele sau bunurile care provin din alte ţări terţe, dacă este cazul;
d)mecanismele de certificare oficială;
e)după caz, orice măsuri luate ca urmare a recomandărilor menţionate la articolul 122 primul paragraf;
f)dacă este relevant, rezultatele controalelor efectuate asupra animalelor şi bunurilor destinate a fi exportate în Uniune; şi
g)dacă este relevant, informaţii cu privire la modificările aduse structurii şi modului de funcţionare a sistemelor de control adoptate în vederea îndeplinirii cerinţelor sanitare sau fitosanitare ale Uniunii sau a recomandărilor menţionate la articolul 122 primul paragraf.
(2)Cererea de informaţii menţionată la alineatul (1) este proporţională, ţinând seama de natura animalelor şi bunurilor care urmează să fie exportate în Uniune şi de situaţia şi structura specifică a ţării terţe.