Art. 38. - Art. 38: Condiţii specifice pentru autorizarea circulaţiei transporturilor de carne proaspătă şi de produse din carne, inclusiv membrane, obţinute de la porcine deţinute în zona de restricţii de categoria II, în afara acestei zone, pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză - Regulamentul 605/07-apr-2021 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane

Acte UE

Jurnalul Oficial 129L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2023
Art. 38: Condiţii specifice pentru autorizarea circulaţiei transporturilor de carne proaspătă şi de produse din carne, inclusiv membrane, obţinute de la porcine deţinute în zona de restricţii de categoria II, în afara acestei zone, pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză
(1)Prin derogare de la interdicţiile prevăzute la articolul 12, autoritatea competentă din statul membru în cauză poate autoriza circulaţia transporturilor de carne proaspătă şi de produse din carne, inclusiv membrane, obţinute de la porcine deţinute în zona de restricţii de categoria II, în afara acestei zone, pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză, dacă:
a)sunt respectate condiţiile generale prevăzute la articolul 28 alineatele (2)-(7) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687;
b)carnea proaspătă şi produsele din carne, inclusiv membranele, sunt obţinute de la porcine deţinute în unităţi care respectă condiţiile generale suplimentare prevăzute la articolul 14 alineatul (2), articolul 15 alineatul (1) literele (b) şi (c) şi alineatele (2) şi (3) şi la articolul 16;
c)carnea proaspătă şi produsele din carne, inclusiv membranele, au fost produse în unităţi desemnate în conformitate cu articolul 41 alineatul (1).
(2)Prin derogare de la interdicţiile prevăzute la articolul 12, în cazul în care condiţiile menţionate la alineatul (1) nu sunt respectate, autoritatea competentă din statul membru în cauză poate autoriza circulaţia transporturilor de carne proaspătă şi de produse din carne, inclusiv membrane, obţinute de la porcine deţinute în zona de restricţii de categoria II, în afara acestei zone, pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză, dacă:
a)carnea proaspătă şi produsele din carne, inclusiv membranele, au fost produse în unităţi desemnate în conformitate cu articolul 41 alineatul (1);
b)carnea proaspătă şi produsele din carne, inclusiv membranele, fie
(i)numai în cazul cărnii proaspete, sunt marcate şi deplasate în conformitate cu condiţiile specifice de autorizare a circulaţiei cărnii proaspete obţinute de la animale deţinute din speciile listate, dinspre anumite unităţi prevăzute la articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, către o unitate de prelucrare, pentru a fi supuse unuia sau mai multor tratamente relevante de atenuare a riscurilor prevăzute la anexa VII la acesta;
sau
(ii)au fost marcate în conformitate cu articolul 44, cu o marcă de sănătate specială sau, dacă este cazul, cu o marcă de identificare care nu este ovală şi care nu poate fi confundată cu marca de sănătate sau cu marca de identificare menţionate la articolul 5 alineatul (1) literele (a) şi (b) din Regulamentul (CE) nr. 853/2004; şi
(iii)sunt destinate exclusiv circulaţiei pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză.