Art. 31. - Art. 31: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de material germinativ provenit de la porcine deţinute într-o zonă de restricţii de categoria II, dinspre această zonă, pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză - Regulamentul 605/07-apr-2021 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane

Acte UE

Jurnalul Oficial 129L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2023
Art. 31: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de material germinativ provenit de la porcine deţinute într-o zonă de restricţii de categoria II, dinspre această zonă, pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză
Prin derogare de la interdicţia prevăzută la articolul 10, autoritatea competentă din statul membru în cauză poate autoriza circulaţia transporturilor de material germinativ dinspre unitatea de material germinativ situată în zona de restricţii de categoria II, către o altă zonă de restricţii de categoria II şi către zone de restricţii de categoria I şi III, sau către zone situate în exteriorul zonelor de restricţii de categoria I, II şi III pe teritoriul aceluiaşi stat membru, dacă:
(a)materialul germinativ a fost colectat, produs, prelucrat şi depozitat în unităţi şi a fost obţinut de la porcine deţinute care respectă condiţiile prevăzute la articolul 15 alineatul (1) literele (b) şi (c) şi alineatul (2) şi la articolul 16;
(b)porcinele masculi şi femele donatoare au fost ţinute în unităţi de material germinativ în care nu s-au introdus alte porcine deţinute din zone de restricţii de categoria II şi III pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile anterior datei colectării sau producerii materialului germinativ.