Art. 29. - Art. 29: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de porcine deţinute în zona de restricţii de categoria III, în afara acestei zone, în vederea sacrificării imediate pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză - Regulamentul 605/07-apr-2021 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane

Acte UE

Jurnalul Oficial 129L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2023
Art. 29: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de porcine deţinute în zona de restricţii de categoria III, în afara acestei zone, în vederea sacrificării imediate pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză
(1)Prin derogare de la interdicţia prevăzută la articolul 9, în circumstanţe excepţionale, atunci când interdicţia menţionată la articolul 5 alineatul (1) cauzează probleme în materie de bunăstarea animalelor în cadrul unei unităţi în care sunt deţinute porcinele şi în cazul în care există limitări logistice cu privire la capacitatea de sacrificare a abatoarelor situate în zona de restricţii de categoria III şi desemnate în conformitate cu articolul 41 alineatul (1) sau în absenţa unui abator desemnat în zona de restricţii de categoria III, autoritatea competentă din statul membru în cauză poate autoriza deplasarea porcinelor deţinute în zona de restricţii de categoria III, în afara acestei zone, în vederea sacrificării imediate, către un abator desemnat în conformitate cu articolul 41 alineatul (1) situat în acelaşi stat membru, cât mai aproape posibil de unitatea de expediere situată:
a)într-o zonă de restricţii de categoria II;
b)într-o zonă de restricţii de categoria I, în cazul în care nu este posibilă sacrificarea animalelor în zona de restricţii de categoria II;
c)în exteriorul zonelor de restricţii de categoria I, II şi III, în cazul în care nu este posibilă sacrificarea animalelor în zonele de restricţii de categoria III, II şi I.
(2)Autoritatea competentă din statul membru în cauză acordă autorizaţia prevăzută la alineatul (1) numai dacă:
a)sunt respectate condiţiile generale prevăzute la articolul 28 alineatele (2)-(7) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687;
b)sunt respectate condiţiile generale suplimentare prevăzute la articolul 14 alineatul (2), la articolul 15 alineatul (1) literele (b) şi (c) şi alineatul (2) şi la articolele 16 şi 17;
(3)Autoritatea competentă din statul membru în cauză se asigură că:
a)porcinele deţinute sunt destinate sacrificării imediate prin deplasare în mod direct către un abator desemnat în conformitate cu articolul 41 alineatul (1);
b)la sosirea la abatorul desemnat, porcinele din zona de restricţii de categoria III sunt ţinute separat de alte porcine şi sunt sacrificate fie:
(i)într-o anumită zi în care sunt sacrificate numai porcine din zona de restricţii de categoria III; sau
(ii)la sfârşitul unei zile de lucru pentru sacrificare, asigurându-se astfel faptul că nu sunt sacrificate ulterior alte porcine;
c)după sacrificarea porcinelor din zona de restricţii de categoria III şi înainte de începerea sacrificării altor porcine deţinute, abatorul este curăţat şi dezinfectat în conformitate cu instrucţiunile autorităţii competente din statul membru în cauză.
(4)Autoritatea competentă din statul membru în cauză se asigură că:
a)subprodusele de origine animală obţinute de la porcine deţinute în zona de restricţii de categoria III şi deplasate în afara acestei zone sunt prelucrate sau eliminate în conformitate cu articolele 33 şi 36;
b)carnea proaspătă şi produsele din carne, inclusiv membranele, obţinute de la porcine deţinute în zona de restricţii de categoria III şi deplasate în afara zonei de restricţii de categoria III sunt prelucrate şi depozitate în conformitate cu articolul 40.