Art. 23. - Art. 23: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de porcine deţinute în zona de restricţii de categoria II, în afara acestei zone, pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză - Regulamentul 605/07-apr-2021 de stabilire a măsurilor speciale de combatere a pestei porcine africane

Acte UE

Jurnalul Oficial 129L

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2023
Art. 23: Condiţii specifice pentru acordarea de derogări prin care se autorizează circulaţia transporturilor de porcine deţinute în zona de restricţii de categoria II, în afara acestei zone, pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză
(1)Prin derogare de la interdicţia prevăzută la articolul 9, autoritatea competentă din statul membru în cauză poate autoriza circulaţia transporturilor de porcine deţinute în zona de restricţii de categoria II, în afara acestei zone, către o unitate situată pe teritoriul aceluiaşi stat membru în cauză:
a)într-o altă zonă de restricţii de categoria II;
b)în zone de restricţii de categoria I şi III;
c)în exteriorul zonelor de restricţii de categoria I, II şi III.
(2)Autoritatea competentă acordă autorizările prevăzute la alineatul (1) numai dacă sunt respectate:
a)condiţiile generale stabilite la articolul 28 alineatele (2)-(7) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687;
b)condiţiile generale suplimentare prevăzute la articolul 14 alineatul (2) şi la articolele 15, 16 şi 17.
(3)Autoritatea competentă din statul membru în cauză se asigură că porcinele care fac obiectul unei circulaţii autorizate astfel cum se menţionează la alineatul (1) rămân în unitatea de destinaţie cel puţin pe durata perioadei de monitorizare pentru pesta porcină africană stabilită în anexa II la Regulamentul delegat (UE) 2020/687.