Art. 38i. - Art. 38 i : Penalităţi cu titlu cominatoriu - Regulamentul 600/15-mai-2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
Acte UE
Jurnalul Oficial 173L
În vigoare Versiune de la: 23 Noiembrie 2025
Art. 38i: Penalităţi cu titlu cominatoriu
(1)ESMA impune, prin decizie, penalităţi cu titlu cominatoriu pentru a obliga:
a)o persoană să pună capăt unei încălcări, în conformitate cu o decizie adoptată în temeiul articolului 38g alineatul (1) litera (a);
b)o persoană dintre cele menţionate la articolul 38b alineatul (1):
(i)să furnizeze informaţiile complete care au fost solicitate prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului 38b;
(ii)să se supună unei investigaţii şi, în special, să prezinte evidenţe, date şi proceduri complete sau orice alte materiale solicitate şi să completeze şi să rectifice alte informaţii furnizate în cadrul unei investigaţii lansate printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 38c;
(iii)să se supună unei inspecţii la faţa locului dispuse printr-o decizie adoptată în temeiul articolului 38d.
(2)Penalităţile cu titlu cominatoriu trebuie să fie eficace şi proporţionale. Penalităţile cu titlu cominatoriu se aplică pentru fiecare zi de întârziere.
(3)În pofida alineatului (2), cuantumul penalităţilor cu titlu cominatoriu este de 3 % din cifra de afaceri medie zilnică din exerciţiul financiar precedent sau, în cazul persoanelor fizice, 2 % din venitul zilnic mediu din anul calendaristic precedent. Acesta se calculează începând cu data prevăzută în decizia de impunere a penalităţilor cu titlu cominatoriu.
(4)Se impun penalităţi cu titlu cominatoriu pentru o perioadă de maximum şase luni de la data notificării deciziei ESMA. La sfârşitul acestei perioade, ESMA reexaminează măsura.