Art. 152. - Art. 152: Produsele medicinale veterinare, autorizaţiile de comercializare şi înregistrările existente - Regulamentul 6/11-dec-2018 privind produsele medicinale veterinare şi de abrogare a Directivei 2001/82/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 4L

În vigoare
Versiune de la: 9 Noiembrie 2025
Art. 152: Produsele medicinale veterinare, autorizaţiile de comercializare şi înregistrările existente
(1)Autorizaţiile de comercializare pentru produsele medicinale veterinare şi înregistrările produselor medicinale veterinare homeopate acordate în conformitate cu Directiva 2001/82/CE sau cu Regulamentul (CE) nr. 726/2004 înainte de 28 ianuarie 2022 se consideră a fi fost emise în conformitate cu prezentul regulament şi, ca atare, fac obiectul dispoziţiilor relevante din prezentul regulament.
Primul paragraf al prezentului alineat nu se aplică autorizaţiilor de comercializare pentru produsele medicinale veterinare care conţin antimicrobiene care au fost rezervate pentru tratamentul oamenilor, în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la articolul 37 alineatul (5).
(2)Produsele medicinale veterinare introduse pe piaţă în conformitate cu Directiva 2001/82/CE sau cu Regulamentul (CE) nr. 726/2004 pot fi în continuare puse la dispoziţie până la 29 ianuarie 2027, chiar dacă nu sunt în conformitate cu prezentul regulament.
(3)Prin derogare de la alineatul (1) de la prezentul articol, perioadele de protecţie menţionate la articolul 39 nu se aplică produselor medicinale veterinare de referinţă pentru care a fost acordată o autorizaţie înainte de 28 ianuarie 2022 şi, în schimb, în această privinţă, continuă să se aplice dispoziţiile corespondente din actele abrogate menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol.